16.6 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăSportŞtiinţa, în căutări

Ştiinţa, în căutări

Amicalul cu Gloria Buzău nu l-a mulţumit pe antrenorul Nicolo Napoli, care susţine că mai are de remediat unele carenţe înainte de startul sezonului.

 

Universitatea Craiova s-a impus cu 1-0 în primul amical de la revenirea în ţară, însă victoria reuşită pe terenul Gloriei Buzău, echipă care sezonul trecut s-a zbătut până în ultima clipă pentru evitarea retrogradării, nu l-a mulţumit pe Nicolo Napoli. Antrenorul italian a folosit miercuri seară cel mai bun unsprezece de care dispune, iar oltenii s-au dovedit mai buni decât elevii lui Fane Stoica, dar bătăliile din campionat se anunţă mult mai grele. Tocmai de accea, Napoli a admis că la echipă mai trebuie puse la punct unele lucruri, în special în apărare, dar este convins că, până sâmbăta viitoare, totul se va regla. „Suntem pe drumul cel bun. Mai avem însă de pus la punct acele mici găuri din apărare. Până la meciul cu Poli Iaşi le vom rezolva. În general, a fost un joc bun. Sunt mulţumit de prima repriză, însă în partea a doua, odată cu schimbările, am scăzut puţin turaţia. Apoi a intervenit şi oboseala, pentru că am făcut antrenament şi dimineaţa“, a precizat Nicolo Napoli.
Ca de obicei, finanţatorul Ştiinţei este optimist. „Echipa a arătat că are forţă, potenţial, deşi eu zic că este departe de capacitatea sa reală. Este o echipă puternică, mulţi m-au luat în râs, dar se vor convinge în acest campionat. Nu spun că suntem invincibili, dar vom fi greu de bătut. Suntem o forţă. Pot spune că primii 14 jucători sunt de top. Să dea Dumnezeu să nu avem accidentări şi să îi avem pe toţi la dispoziţie şi eu zic că o să fie bine“, a spus Adrian Mititelu. Acesta a fost însă temperat de Napoli. „În fotbal se vorbeşte pe teren. Ce se spune înainte contează mai puţin. Important este ce se joacă, nu ce se vorbeşte. Sper să facem un campionat cât mai bun, să ajungem cât mai sus în clasament“, a afirmat italianul. De ieri, portarul Nicuşor Bănică a fost anunţat că poate să-şi caute altă echipă, oficialii olteni dorind să-l cedeze gratis, cu condiţia să fie deţinut în coproprietate.

Florin Costea a revenit pe gazon

Partida de miercuri seară a prilejuit revenirea pe gazon a lui Florin Costea, jucător care a ratat amicalele de până acum ale Ştiinţei, din cauza unei accidentări. Golgheterul oltenilor a început meciul ca titular şi şi-a făcut simţită prezenţa chiar din primele minute, şutul său fiind reţinut cu greu de portarul buzoienilor, Stoicescu. Costea şi-a mai încercat norocul în minutul 31, dar mingea trimisă de la 25 de metri a trecut cu puţin pe lângă bară. Fără jocuri în picioare, „Briliantul“ Băniei nu a mai ieşit apoi în evidenţă, fiind înlocuit la pauză cu Dina. „A fost primul meu meci din această vară. A fost bine că am jucat şi sper să evoluez din ce în ce mai bine. Încă nu sunt la potenţialul maxim, dar voi fi apt la începutul campionatului. Sper să facem o figură frumoasă în noul sezon. Putem fi acolo sus, dar ne trebuie mai mult noroc, mai multă ambiţie şi curaj“, a afirmat Florin Costea.
Cel mai activ jucător al Ştiinţei a fost Julius Wobay, acesta aflându-se la originea majorităţii acţiunilor periculoase ale Universităţii, leonezul dovedindu-se util şi în faza defensivă. Wobay a controlat bine un balon şi i-a pasat lui Dănănae, care l-a găsit apoi excelent în careu pe Baird, australianul, nemarcat, reuşind să înscrie unicul gol al partidei (’19). De la Gloria s-au evidenţiat craiovenii Vigariu şi Săceanu, ambii trecându-şi în cont ocazii bune de a marca. Ultimul a fost cel mai aproape, mijlocaşul împrumutat pentru un an în Crâng ratând ţinta de la zece metri de poarta lui Bornescu.

Primire călduroasă

Cu schimbări în ambele garnituri, partea secundă a fost ceva mai liniştită, chiar dacă terenul greoi din cauza ploii a îmbiat la intrări la limita regulamentului. Ştiinţa se putea desprinde la ocaziile lui Prepeliţă (’49), Dina (’57) şi Gângioveanu (’88), în timp ce gazdele puteau egala prin Vlaicu (’63) şi Luis Felipe (’77), însă de fiecare dată mingea a trecut pe lângă poarta olteană. Antrenorul Nicolo Napoli a trimis în teren următorul unsprezece: Bornescu – Dănănae, V. Găman, Mitchell, Rose – Prepeliţă, D. Stoica, Dilevski – Wobay, Fl. Costea, Baird. Au mai intrat: S. Lung Jr., Dina, Gângioveanu, Buşu, Bărboianu, R. Barbu, Crăciun.
Aşa cum era de aşteptat, oltenii au fost primiţi cu căldură în Crâng. Jucătorii şi conducătorii Universităţii au fost aplaudaţi de cei aproape 10.000 de spectatori prezenţi la meci, pe stadionul din Buzău răsunând şi imnul grupării din Bănie. În primele 15 minute, partida a fost condusă la centru de Silviu Bogdan, arbitrul craiovean de prima ligă făcându-şi cu această ocazie retragerea din activitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII