Știri de ultima orăSportEuro 2008, pe scurt

Euro 2008, pe scurt

Hiddink recunoaşte superioritatea Spaniei
Guus Hiddink, selecţionerul naţionalei Rusiei, a recunoscut că Spania a meritat calificarea în finala Campionatului European, după ce s-a impus în faţa echipei sale cu scorul de 3-0 în penultimul act, disputat la Viena. „A fost planul lor să ne facă să obosim, astfel că nu am putut să avem nici o ocazie adevărată de gol în repriza a doua. În orice caz, trebuie să fim mândri că am ajuns la acest nivel al competiţiei şi am ocupat locul al treilea. Am întâlnit cu adevărat un adversar puternic, care a meritat victoria. Acum, nu trebuie să ne pierdem încrederea în noi, pentru că ne aşteaptă o grupă de foc în preliminariile Campionatului Mondial, o grupă din care face parte şi Germania“, a spus Hiddink imediat după terminarea partidei.

Aragones: În repriza a doua am jucat perfect
Selecţionerul Spaniei, Luis Aragones, s-a declarat bucuros de calificarea echipei pe care o pregăteşte în finala de la Euro 2008 şi a explicat care au fost secretele ibericilor în semifinala cu Rusia. „Prima repriză a fost mai complicată, dar am făcut modificări la pauză, iar în partea secundă am jucat mult mai bine. În repriza a doua pot chiar să spun că am jucat perfect. Ne doream foarte mult să ajungem în finală şi s-a văzut în atitudinea jucătorilor mei acest lucru. Ştiam că Rusia are jucători excelenţi, precum Arşavin, şi am optat pentru un marcaj în zonă, iar fundaşii mei s-au descurcat de minune. Pe lângă Arşavin, mai erau câţiva jucători periculoşi, pe care am reuşit să-i anulăm şi cu ajutorul mijlocaşilor, care au venit de multe ori în sprijinul apărării. Andres Iniesta a declarat că echipa Spaniei a jucat mai bine cu fiecare minut care trecea şi toţi jucătorii sunt încântaţi de calificarea în finala Campionatului European. „Dacă la început am jucat precaut, cu trecerea timpului am avut din ce în ce mai multe reuşite. Am găsit tot mai multe spaţii spre poarta adversă. Este un vis pentru noi că vom juca în finală“, a spus Iniesta.

Reuniune ONU, amânată din cauza meciului

Rusia a amânat o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU consacrată Orientului Mijlociu, programată iniţial pentru joi, pentru că aceasta coincidea cu semifinala Euro 2008 disputată între Rusia şi Spania, a declarat amabasadorul Moscovei la ONU. Întrebat dacă zvonurile care circulă printre diplomaţi, potrivit cărora Rusia a cerut amânarea reuniunii din cauza partidei de fotbal, ambasadorul Vitali Ciurkin a răspuns: „Da, bineînţeles. Aşa am făcut“. Rusia este membru permanent cu drept de veto al Consiliului de Securitate al ONU. Reuniunea consacrată Orientului Mijlociu, în cursul căreia Consiliul urma să fie informat de secretariatul ONU despre cele mai recente evoluţii din regiune, urmează să aibă loc vineri. Spre deosebire de semifinalele europene, astfel de întâlniri au loc lunar. Ciurkin a comentat astfel înfrângerea suferită de Rusia în faţa Spaniei (0-3) în meciul disputat la Viena: „Abia ne încălzim pentru Campionatul Mondial“.

Donadoni, înlocuit cu Lippi

Marcelo Lippi a fost numit în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a Italiei, imediat după ce a fost anunţată plecarea lui Roberto Donadoni. Acesta va fi prezentat oficial pe 1 iulie, în cadrul unei conferinţe de presă, care se va desfăşura la Roma. Lippi, de 60 de ani, a mai condus naţionala Italiei între 2004 şi 2006, reuşind să câştige Campionatul Mondial din 2006, desfăşurat în Germania. Ca antrenor, italianul a mai pregătit pe Atalanta, Napoli, Juventus şi Inter. Vestea că Lippi a fost numit selecţioner a venit la numai câteva ore după ce Federaţia Italiană de Fotbal (FIGC) a anunţat că i-a reziliat contractul lui Roberto Donadoni, în urma rezultatelor înregistrate la Euro 2008, competiţie la care Italia nu a trecut de grupe. Donadoni a declarat că nu se simte vinovat că „azzurrii“ nu au ajuns cel puţin până în semifinale, obiectiv pe care FIGC i l-a pus drept condiţie pentru prelungirea contractului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU