17.2 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăSportOltchim e campioană

Oltchim e campioană

Oltchim – Rulmentul Braşov   31-22
Sala Sporturilor „Traian“
, spectatori: 3.000.
Oltchim: Dinu, Pâslaru, Tolnai – Ardean (5), Olteanu (4), Maier (8), Stanca (5), Ivan, Manea, Beşe (1), Luca (2), Meiroşu (2), Ţăcălie (4), Lecuşanu. Antrenor: Gheorghe Tadici.
Rulmentul: Spirova, Munteanu – Niculae (2), Alexandrescu, Şorodoc, Molfea, Barcan (3), Damian (2), Vintilă (6), Gogârlă (1), Neagu (8), Sousa, Zavragiu. Antrenor: Mariana Târcă.
Au arbitrat: R. Harabagiu – S. Stănescu.

Vâlcencele s-au impus clar în faţa Braşovului şi au îmbrăcat tricourile galbene pentru al doilea an consecutiv. 

Iubitorii handbalului feminin din Râmnicu Vâlcea au umplut tribunele Sălii „Traian“ cu două ore înainte de debutul derbiului contra Rulmentului Braşov. Organizatorii le-au pregătit suporterilor o surpriză, fostele glorii ale Chimistului jucând un meci demonstrativ în faţa craiovencelor de la SCM. Pe teren au intrat Mia Rădoi, Victorina Bora, Edith Matei şi Mori Verigeanu, aplaudate la scenă deschisă de olteni. Atmosfera s-a încins la maximum în momentul în care handbalistele de la Oltchim şi Rulmentul au intrat în sală, iar galeria „Brigăzii Zăvoi“ a afişat un mesaj pentru braşoveni: „Danke, Larvik!“ şi au scandat: „Pentru voi există numai locul doi“.

Le-au luat tare de la început

Cei doi tehnicieni au încercat să anihileze principalele piese ale adversarelor. Adina Meiroşu a fost ţinută om la om pe tot parcursul întâlnirii şi rar a avut şansa să se apropie de poarta rusoaicei Spirova. De partea cealaltă, Tadici i-a aplicat un tratament special Cristinei Neagu, placată de fiecare dată când avea mingea în mână. Oltchim şi-a luat tare adversara încă de la debut şi elevele lui Gheorghe Tadici au condus cu 3-0. Braşovencele au marcat de două ori consecutiv şi au dat impresia că pot reveni în meci, dar oltencele şi-au mărit treptat avansul pe tabela de marcaj. La pauză a fost 16-10 pentru campioana României, dar oficialii chimişti încă aveau emoţii.

Victorie fără dubii

În partea a doua a întâlnirii, ardelencele au dat semne de cădere fizică, iar Oltchim a zburdat pe teren. Gruparea din Zăvoi s-a distanţat la 18-10 şi era clar că elevele lui Tadici nu mai puteau scăpa din mână titlul naţional, mai ales că Aneta Barcan a văzut cartonaşul roşu după trei eliminări. Cristina Neagu le-a dat speranţe braşovencelor şi aproape singură a redus handicapul la doar cinci goluri, scor 21-16. A fost un simplu foc de paie şi, pe fondul unei evoluţii de excepţie a Luminiţei Huţupan (19 parade), vâlcencele au dus scorul la 28-18 şi fiesta putea începe. Până la final, mulţi nervi de ambele părţi, proteste vehemente la adresa arbitrilor şi o atmosferă de vis în Sala Sporturilor „Traian“.
Oltchim s-a impus la final cu 31-22 şi şi-a trecut în cont al doilea titlu naţional consecutiv şi al 14-lea din istoria clubului. Chimistele au udat succesul cu şampanie, iar oaspetele nu au participat la festivitatea de premiere.

Tadici le mulţumeşte handbalistelor

Tehnicianul Gheorghe Tadici a jubilat la finalul partidei: „E a doua oară consecutiv şi a 14-a oară în istoria clubului când Oltchim cucereşte titlul de campioană. Cu siguranţă, îl vom obţine şi anul viitor. Mă bucur pentru toată lumea de la Vâlcea, iar artizanele victoriilor şi ale rezultatelor unicat în handbalul românesc sunt aceste jucătoare. Sigur vom fi mai puternici la anul şi vă anunţ că tot Oltchim face cele mai tari transferuri“.
Cea mai bună jucătoare de pe teren, Luminiţa Huţupan, a declarat: „Am aşteptat acest meci de foarte multă vreme, am demonstrat că avem valoare şi am arătat pe teren că merităm titlul de campioană. Mulţumesc apărării pe care am avut-o în faţa mea, datorită căreia am avut intervenţiile reuşite, şi, nu în ultimul rând, publicului minunat care ne-a susţinut la fiecare meci“.
De partea cealaltă, Mariana Târcă a spus: „Până la urmă nu am de ce să fiu tristă. Am terminat la egalitate de puncte campionatul. Braşovul este echipa care a dovedit fairplay în acest meci, ceea ce nu pot spune despre Oltchim. În condiţiile în care arbitrajul a fost confuz, nu puteam emite mari pretenţii“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU