13.3 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMassa, victorie frumoasă pe circuitul Istanbul Park

Massa, victorie frumoasă pe circuitul Istanbul Park

Brazilianul echipei Ferrari a reuşit să câştige MP al Turciei, la capătul unei curse foarte interesante, cu multe depăşiri şi strategii diferite.

Spectacolul a fost la el acasă pe circuitul „Istanbul Park“, unde s-a disputat cel de-al 790-lea Mare Premiu din Formula 1. Câştigătorul cursei a fost Felipe Massa, pilotul Ferrari reuşind cea de-a şaptea victorie din carieră (a doua din 2008), pe circuitul unde a urcat pentru prima dată pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. În 2006, brazilianul a câştigat în premieră în Formula 1 chiar în Turcia, înregistrând totodată şi primul pole position din carieră, iar 2007 a însemnat, de asemenea, un weekend complet pentru el (pole – victorie).
Pilotul Ferrari s-a ridicat la nivelul aşteptat şi de această dată, Massa obţinând cea de-a treia victorie consecutivă pe „Istanbul Park“. Cursa a fost animată de strategia diferită a ocupantului poziţiei a doua, Hamilton, care a făcut trei opriri la boxe, terminând cu toate acestea înaintea monopostului pilotat de celălalt driver Ferrari, Kimi Raikkonen.
Clasament piloţi: 1. Raikkonen (29 p), 2. Hamilton (20), 3. Kubica (19), 4. Massa (18), 5. Heidfeld (16), 6. Kovalainen (14), 7. Trulli (9), 8. Webber (8), 9. Rosberg (7), 10. Alonso (6), 11. Nakajima (5), 12. Button (3), 13. Bourdais (2).
Clasament echipe: 1. Ferrari (47 p), 2. BMW Sauber (35), 3. McLaren (34), 4. Williams (12), 5. Toyota (9), 6. Red Bull (8), 7. Renault (6), 8. Honda (3), 9. Toro Rosso (2), 10. Force India (0), 11. Super Aguri (0).
Urmează aproape două săptămâni de pauză, apoi Marele Premiu al Statului Monaco, prestigioasa cursă din Monte Carlo.

Massa: Aş putea cere un paşaport de Turcia

La finalul cursei, ocupantul primei poziţii, Felipe Massa, a fost fericit pentru victoria obţinută şi nu a uitat să mulţumească întregii echipe Ferrari. „E fantastic că am reuşit hat-trick-ul aici, la Istanbul. Aproape că aş putea cere un paşaport de Turcia! A fost o cursă foarte dificilă, dar echipa a lucrat magnific, oferindu-mi o maşină minunată. Când Hamilton a venit lângă mine, am preferat să nu risc prea mult. Echipa m-a informat că, în mod sigur, avea un rezervor mai uşor, chiar dacă nu eram siguri că va intra de trei ori la boxe. Când acest lucru a devenit clar ne-am calmat, ştiind că avem tot ce ne trebuie pentru victorie“, a spus Massa.
Celălalt pilot Ferrari, Kimi Raikkonen, care a terminat cursa pe locul trei, a recunoscut că nu a avut o evoluţie grozavă şi este mulţumit că a cucerit şase puncte: „A fost un weekend dificil pentru mine, dar cele şase puncte sunt mai bune decât nimic. Acum trebuie să ne pregătim pentru MP al Statului Monaco, acolo unde ne-am chinuit în 2007“.

McLaren şi BMW s-au resemnat

Terminând cursa pe locul secund, Lewis Hamilton a afirmat că este „extrem de încântat de rezultatul obţinut“.
„Cred că pentru mine aceasta este cea mai bună cursă din carieră. Nu e vorba de victorie, ci despre a simţi că foloseşti întregul potenţial, al tău şi al maşinii, iar acum am reuşit asta. Înainte de cursă, aşteptările noastre erau pentru un loc cinci dacă totul ar fi mers bine, aşa că poziţia a doua este un bonus“, a spus pilotul McLaren.
Spre deosebire de Hamilton, cei doi piloţi ai BMW Sauber nu au fost prea mulţumiţi de rezultatul obţinut, însă au fost conştienţi că nu ar fi putut face mai mult. „Ritmul maşinii a fost mult mai bun decât cel din ultima parte a calificărilor, dar atât am putut realiza. A fost rezultatul maxim pe care l-aş fi putut obţine“, a spus Robert Kubica (locul 4). „E rezultatul la care speram după locul 9 pe grila de start. Poziţia a cincea a fost tot ceea ce am putut obţine şi este un rezultat foarte bun în opinia mea“, a punctat Nick Heidfeld (locul 5).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS