14.5 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFerrari atacă podiumul la Sepang

Ferrari atacă podiumul la Sepang

Marele Premiu al Malaieziei se anunţă extrem de disputat. Acţiunea debutează astăzi cu primele două sesiuni de antrenamente libere, fiecare cu o durată de 90 de minute.

La doar câteva zile de la neplăcerile trăite în Marele Premiu de la Melbourne, oficialii Ferrari au găsit buba şi au tratat-o, susţinând că nu vor mai întâmpina aceeaşi problemă de fiabilitate ca în Australia. Ambii piloţi ai „Căluţului cabrat“, Kimi Raikkonen şi Felipe Massa, au abandonat în prima etapă a sezonului 2008 din cauza unor probleme la motor, iar un purtător de cuvânt al scuderiei italiene a confirmat că echipa a identificat cauza şi a garantat că propulsoarele nu vor mai ceda din acelaşi motiv: „A fost o problemă de alimentare datorată în parte temperaturilor ridicate din Melbourne. Aceasta a cauzat un defect la supapele de admisie pentru ambele motoare. N-a fost o problemă de control al calităţii şi nici una de răcire. Nu se pot schimba aceste motoare, aşa că vom munci din greu pentru a îmbunătăţi maparea, dar suntem încrezători că nu vom mai avea parte de astfel de scăpări“.

Massa a continuat războiul declaraţiilor cu Coulthard

Patru piloţi au prefaţat, ieri-dimineaţă, MP al Malaieziei de la Sepang, contând pentru etapa a doua a CM de Formula 1.
Deţinătorul pole-position-ului în 2007, brazilianul Felipe Massa a afirmat că circuitul de la Sepang este unul dintre favoritele sale din calendarul competiţional. „Îmi place acest circuit. Anul trecut am plecat din pole, dar, din nefericire, nu am reuşit o cursă prea bună, aşa că sper ca în 2008 să avem un foarte bun weekend aici“, a spus pilotul Ferrari, care a explicat şi incidentul cu David Coulthard de la Melbourne, afirmând că nu are de gând să-şi ceară scuze. „Am încercat să-l depăşesc la interior, iar el a închis unghiul, provocând acel acroşaj. Toată lumea ştie că două maşini nu au loc să treacă în acelaşi timp într-un viraj şi, de cele mai multe ori, pilotul de pe exterior are toate şansele să iasă în decor“, a completat Massa.
Replica nu a întârziat deloc. „Nu mă lupt pentru titlul mondial, dar Felipe, da. În următoarele curse, dacă va încerca aceeaşi manevră, cu siguranţă va avea parte de acelaşi rezultat, deoarece eu nu voi ceda locul nimănui fără luptă“, a declarat scoţianul de la Red Bull, David Coulthard.

Kubica se simte confortabil în Malaiezia

Pentru echipa BMW, întrecerea din Malaiezia poate fi considerată o cursă de casă datorită sponsorului principal care provine din această ţară, fapt punctat de pilotul polonez Robert Kubica. „Ca întotdeauna, aici, în Malaiezia, este ca o cursă de casă pentru noi“, a afirmat Kubica, convins că va face o figură frumoasă.
Penalizat cu zece locuri pe grila din Malaiezia, după ce l-a acroşat la Melbourne pe Robert Kubica, pilotul japonez Kauzuki Nakajima a explicat incidentul din Australia.
„Într-adevăr a fost neplăcut să am un accident şi să-l lovesc pe Robert. Respect decizia comisarilor de cursă şi mă voi conforma penalizării de zece locuri. Pot spune că uneori nu m-am aflat unde a trebuit pe pistă. Una peste alta, rezultatul din Australia este fantastic şi este foarte important pentru echipă să aibă parte de acest start încurajator. Momentan ne aflăm pe locul doi în clasamentul constructorilor, iar pentru mine a fost minunat să punctez încă de la prima cursă a actualului sezon“, a precizat Nakajima, pilot care a alergat în Australia în al doilea său Mare Premiu în Formula 1.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS