14.5 C
Craiova
duminică, 5 mai, 2024
Știri de ultima orăSportVictorie pragmatică

Victorie pragmatică

Naţionala Italiei, una dintre adversarele României la Euro 2008, a câştigat cu 3-1 amicalul disputat la Zurich cu reprezentativa Portugaliei, la rândul ei prezentă la turneul găzduit la vară de Elveţia şi Austria. „Squadra azzurra“ nu a jucat deloc spectaculos, dar a reuşit să profite de fiecare şansă de gol care i s-a ivit.

Partida a fost echilibrată în prima ei parte, iar italienii au avut un gol anulat în minutul 5, arbitrul Sascha Kever fluierand un henţ înainte ca Pirlo să trimită în plasă. Portughezii au replicat prin Bruno Alves, în minutul 21, acesta reluând cu capul peste poartă. După două alte două ocazii de gol ale portughezilor, care i-au avut în prim-plan pe Makukula şi Quaresma, italienii au deschis scorul în prelungirile primei reprize, la o centrare a lui Grosso, la care Ricardo a ieşit greşit şi l-a lăsat pe Luca Toni la şase metri cu poarta goală. La cinci minute de la reluare, Italia a marcat din nou, Pirlo executându-l pe portarul lusitan cu o „torpilă“ de la 20 de metri. După o perioadă în care cele două echipe nu şi-au mai creat ocazii de gol, portughezii au reuşit să reducă din handicap prin Quaresma, în minutul 76, care a punctat după o pasă a lui Nani. Italienii au pus mingea la centru şi au dus imediat scorul la 3-1, prin Quagliarella, care a înscris de la patru metri, la câteva secunde după ce fusese introdus pe teren.

Cristiano Ronaldo a mai ratat două bune ocazii în finalul partidei, însă meciul s-a terminat cu o victorie la două goluri pentru italieni, care l-a mulţumit pe selecţionerul Roberto Donadoni. „Am demonstrat încă o dată că suntem mari“, a spus tehnicianul echipei considerată de specialişti cea mai norocoasă din lume.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS