16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Scurte ştiri

A sunat de 2.600 de ori la serviciul de asistenţă tehnică

Un japonez a fost arestat după ce a sunat de mii de ori la un serviciu telefonic de asistenţă tehnică şi se certa cu operatorii, informează Yahoo!News. Takahiro Fujinuma, de 37 de ani, celibatar şi şomer, suna la liniile de asistenţă şi folosea apelativul „dragă“ la începutul conversaţiei, după care ruga femeile ce îi răspundeau să nu îi închidă telefonul în nas. Fujinuma a fost arestat în Tokyo sub acuzaţia de obstrucţionare a serviciilor telefonice ale operatorului NTT Solco, după ce înregistrările au arătat că în perioada iunie-noiembrie a anului trecut bărbatul apelase de 2.600 de ori numărul 104 al acestui serviciu, sunând uneori chiar şi de 200 de ori pe noapte. Presa japoneză a făcut ceva investigaţii, constatând că din 2004 şi până acum Fujinuma a sunat de peste 10.000 de ori la numărul respectiv. În apărarea lui, bărbatul a spus că se simţea singur şi că unica lui plăcere era să-i enerveze pe operatorii serviciului de telefonie, mărturisind că simţea o satisfacţie deosebită când îl certa vreuna dintre femeile care răspundeau la telefon.

Probabil cea mai scumpă bere din lume

Producătorul de bere Carlsberg a lansat pe piaţă un sortiment de bere care costă atât de mult încât ar putea trece uşor pe post de şampanie. După cum informează Yahoo!News, compania daneză a lansat berea Vintage No. 1, care conţine 10,5 la sută alcool şi care costă 400 de dolari. Astfel, Carlsberg se poate lăuda nu doar cu „probabil cea mai bună bere din lume“, ci şi cu cea mai scumpă. Maestrul berar Jens Eiken a anunţat că se vor produce doar 600 de sticle de 370 ml şi că majoritatea vor fi comercializate în trei restaurante exclusiviste din Copenhaga. Primele 52 de sticle au fost deja vândute. Eiken a ţinut să precizeze că o parte a secretului acestei beri este faptul că licoarea este ţinută în butoaie de stejar franţuzesc, într-o criptă întunecată situată la 15 metri sub nivelul berăriei companiei. Potrivit lui Jens Eiken, berea are arome subtile de prune, caramel şi vanilie, dar conţine şi note de stejar şi vişine, expertul recomandând ca speciala bere să fie consumată fie cu delicatese, fie împreună cu un prieten bun. Eiken susţine că, într-adevăr, berea este de 400 de ori mai scumpă decât o una obişnuită, dar că ingredientele speciale o fac „de 400 de ori mai gustoasă“. În plus, pe fiecare etichetă se găseşte o litografie a unei opere a artistului danez Frans Kannike, datorită căreia doar sticla goală valorează 100 de dolari.

Matthew McConaughey, hotărât să se îngraşe

Matthew McConaughey este hotărât să îşi şocheze admiratoarele, intenţionând să se îngraşe cât poate de mult pentru următorul său rol. După cum informează site-ul starpulse.com, McConaughey urmează să interpreteze rolul unui scandalagiu în filmul „The Grackle“ şi vrea ca personajul să fie cât mai veridic. Prin urmare, actorul, care este cunoscut în lume pentru abdomenul său plat, aproape perfect, se va abate puţin de la programul de exerciţii fizice pe care îl urmează şi îşi va acoperi muşchii tonifiaţi cu un strat de grăsime. McConaughey recunoaşte că nu ar vrea ca fanii lui să creadă că a devenit delăsător, dar spune că trebuie să fie credibil în noul film. „Personajul pe care îl voi interpreta este un tip puternic şi masiv. Cred că procesul de îngrăşare mă va distra pe cinste, mai ales când voi vedea prin ziar pozele surprinse de paparazzi“, a glumit Matthew McConaughey.

Vivica A. Fox vrea un copil

Vivica A. Fox se gândeşte să adopte un copil, nu neapărat pentru că aceasta este ultima tendinţă la Hollywood, ci pentru că nu vrea ca un copil să îi aducă aminte vreodată de o experienţă amoroasă nereuşită. Potrivit site-ului starpulse.com, actriţa care, după ce a divorţat de Christopher Harvest, a avut o scurtă relaţie cu rapperul 50 Cent, mărturiseşte că până acum nu a cunoscut nici un bărbat care să o convingă că experienţa naşterii unui copil merită efortul. „Nu am întâlnit încă pe nimeni de care aş vrea să îmi aduc aminte peste ani“, a explicat Vivica A. Fox. Actriţa, ajunsă la vârsta de 43 de ani, se gândeşte foarte serios să adopte un copil, pe care să îl crească singură. „Sunt cam bătrână să rămân acum însărcinată, dar sunt sigură că aş fi o mamă grozavă“, s-a lăudat aceasta. „Mă descurc cu copiii şi mă înţeleg cu ei. Pur şi simplu nu a fost să fie, nu am rămas însărcinată până acum“, a mai spus Vivica A. Fox.

Gwen Stefani, din nou însărcinată

Gwen Stefani este din nou însărcinată. Potrivit site-ului starpulse.com, cântăreaţa şi soţul ei, Gavin Rossdale, au anunţat recent că în vara acestui an barza va aduce un frăţior sau o surioară pentru fiul lor Kingston, care are aproape doi ani. Gwen Stefani, care este căsătorită cu rockerul Rossdale din anul 2002, este însărcinată în 13 săptămâni. „Cei doi şi toţi membrii familiei sunt încântaţi de această veste. Îl aşteptăm cu nerăbdare şi pe cel de-al doilea nepoţel“, a declarat tatăl lui Gavin Rossdale.

Cameră de ciocolată în Manhattan

Producătorul de ciocolată Godiva a creat în Manhattan o cameră făcută din ciocolată, o adevărată operă de artă, unde chiar şi lumânările şi elementele decorative sunt confecţionate din acest dulce produs. În mijlocul încăperii tronează o masă uriaşă, a cărei tăblie este făcută şi ea din ciocolată şi ornată cu bomboane în formă de steluţe, cuburi şi semilune. Deasupra mesei se află un candelabru de ciocolată, iar în cameră există şi un şemineu cu buşteni, dar şi câteva lumânări, şi ele confecţionate cu multă migală din ciocolată. În încăpere se mai găseşte şi o canapea pluşată, care are doar mânerele din acest produs. În schimb, scaunele adunate în jurul mesei sunt adevărate opere de artă dulci, fiind sculptate în întregime în ciocolată.

Camera face parte din premiile puse la bătaie de Godiva cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor, delicioasa încăpere urmând să fie dată norocosului care va cumpăra cutia câştigătoare de bomboane Godiva. Acesta va petrece împreună cu jumătatea lui un weekend într-un apartament al hotelului Bryant Park, unde încăperea de ciocolată va fi recreată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS