22 C
Craiova
duminică, 12 mai, 2024

Scurte ştiri

Cea mai mare tumoare din lume

Chirurgii de la un spital din China au îndepărtat cu succes cea mai mare tumoare din lume crescută pe fesele unei femei. După cum informează Ananova.com, tumoarea de 45 kg cântărea chiar mai mult decât pacienta, Ahui, care are o greutate de 36 kg. Două echipe de medici de la Spitalul din provincia Guangdong au muncit peste opt ore pentru a îndepărta tumoarea. „A trebuit să împărţim chirurgii în două echipe. Unii au tăiat de la talie, iar ceilalţi, de pe partea inferioară a piciorului drept. Este cea mai mare tumoare pe care am văzut-o în viaţa mea şi, potrivit statisticilor medicale, este cea mai mare din lume“, a declarat chirurgul-şef Huang Guangxiang.

Ahui a povestit că tumoarea i-a apărut pe fesa dreaptă când avea 12 ani. „Pe atunci avea doar mărimea unui ou. Am fost la spital şi am extirpat-o. Însă, după zece ani, mi-a apărut altă tumoare, care creştea rapid pe locul unde fusese cea veche. Din cauza ei, nu am mai făcut o baie de doi ani şi a trebuit să stau numai în pat. Sora mea a renunţat la serviciu pentru a avea grijă de mine“, a povestit pacienta.

Surpriză la bordel

Adam, un polonez de 42 de ani, din oraşul Swinoujscie, a avut parte de o surpriză neplăcută la un bordel. După o ieşire în oraş cu prietenii săi, Adam s-a decis să dea o fugă şi până la bordel, pentru a se relaxa. Aici însă, el a dat peste soţia sa. Aceasta, fiind şomeră, se decisese să aducă şi ea ceva bani în casă, aşa că se angajase la bordel. Cei doi soţi, căsătoriţi de 14 ani şi părinţii a doi copii, au decis să divorţeze.

Dietă cu lapte şi cartofi prăjiţi

O fată din Marea Britanie a atras invidia prietenilor săi datorită alimentaţiei. În locul legumelor, al fructelor sau altor alimente obligatorii pentru un copil, adolescenta s-a hrănit timp de 15 ani doar cu cartofi prăjiţi şi lapte, singurele mâncăruri tolerate de stomacul ei. În tot acest timp, medicii nu au reuşit să identifice refluxul gastroesofagian de care suferea, un diagnostic corect fiind stabilit abia acum doi ani. În urma unei terapii atât medicale, cât şi psihologice, fata a început să tolereze şi alte alimente. „Am încercat să îi dăm de toate, însă nu putea să mănânce“, a povestit mama fetei, menţionând că timp de 15 ani nici un medic nu a putut să îi ajute fiica. „Sper că, atunci când va avea 20 de ani, fiica mea va putea merge la un restaurant, unde să comande orice meniu“, a adăugat aceasta.

Vince Vaughn şi Jennifer Aniston au rămas prieteni

În ciuda faptului că relaţia dintre cunoscuţii actori Jennifer Aniston şi Vince Vaughn s-a sfârşit cu ceva timp în urmă, cei doi au rămas buni prieteni. „Am o prietenie atât de frumoasă cu Jennifer. Avem o legătură foarte strânsă şi onestă. Iar eu chiar o apreciez. Întotdeauna mi-a plăcut să menţin tăcerea despre relaţiile mele şi să aduc în prim plan munca mea. Nu îmi place să vorbesc despre legăturile mele, pentru că nu prin acestea aş vrea să fiu cunoscut. Noi primim mai multă atenţie, pentru că suntem cunoscuţi“, a povestit Vaughn.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS