29.3 C
Craiova
miercuri, 5 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportAlb-albaştrii, corigenţi la matematică

Alb-albaştrii, corigenţi la matematică

Oficialii Ştiinţei nu au ştiut să numere cele patru cartonaşe galbene ale portarului Mircea Bornescu, aflând de la LPF că „Jose“ nu are drept de joc în Gruia.

Finanţatorul Adrian Mititelu promitea zilele trecute că Universitatea Craiova va produce o surpriză la reluarea campionatului, în meciul din deplasare cu liderul CFR Cluj. Şi s-a ţinut de cuvânt, numai că surpriza este plăcută pentru clujeni, care au aflat ieri că portarul titular al Ştiinţei, Mircea Bornescu, nu va putea apăra în confruntarea din Gruia.
Oficialii olteni au încurcat socoteala cartonaşelor galbene primite de „Jose“ în prima parte a campionatului, fiind luminaţi de LPF, care a trimis un fax clubului din Bănie, prin care îi înştiinţa pe olteni că Bornescu nu are drept de joc în primul meci din 2008. Portarul craiovean a încasat patru galbene, cu FC Vaslui (etapa a 8-a), Gloria Bistriţa (etapa a 10-a), Ceahlăul (etapa a 17-a) şi Poli Iaşi (etapa a 19-a), din statistica deţinută de club lipsind însă avertismentul primit în Ardeal. „Noi ştiam doar de trei cartonaşe la Bornescu. La Vaslui a luat galben în prima repriză, la Piatra Neamţ, atunci când a fost incidentul dintre Nohai şi Baird, iar cu Poli Iaşi, pe final de joc, pentru tragere de timp. Despre meciul cu Bistriţa nu aveam cunoştinţă decât de cartonaşele primite de Ciucă, Dina, Luţu şi Mitchell“, a precizat un oficial al Universităţii.

Bornescu, avertizat în minutul 90

Clubul oltean va face şi o adresă la CCA, pentru a vedea dacă Bornescu se află sau nu în stare de suspendare, urmând să analizeze mai bine raportul de joc întocmit de centralul orădean Florin Marcu după partida cu Gloria, câştigată cu 1-0 de alb-albaştri. Craiovenii ar fi trebuit însă să se uite mai atent în foaie după meci, dar probabil că bucuria unei victorii în deplasare, singura de până acum a sezonului, le-a distras atenţia. Mai mult, în caseta meciului apărută a doua zi în cotidianul ProSport, la cartonaşe galbene figurează şi numele lui Bornescu, acesta fiind avertizat în minutul 90.
Oficialii Ştiinţei s-au convins şi ei de acest lucru când au urmărit caseta cu înregistrarea partidei de la Bistriţa, pe grafica postului care a transmis meciul apărând un cartonaş galben la Mircea Bornescu, deşi din imaginile oferite nu s-a văzut clar momentul în care portarul craiovean a fost avertizat.
Dacă înştiinţarea primită de la LPF se va dovedi corectă, poarta Universităţii în duelul cu liderul Ligii I va fi apărată de rezerva Nicuşor Bănică, goal-keeper-ul oltean, de 24 de ani, evoluând în 2007 doar de două ori în tricoul Ştiinţei, cu Unirea Urziceni (scor 0-1) şi „U“ Cluj (1-1). „Eu sper să nu mai am ghinion şi să demonstrez că acel gol din partida cu Universitatea Cluj a fost un accident. Este timpul să arăt fanilor Universităţii Craiova că pot avea încredere în mine“, a declarat Bănică pe site-ul oficial al clubului. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

22 COMENTARII