20 C
Craiova
vineri, 17 septembrie, 2021
Știri de ultima orăSportBraşovul refuză Supercupa României

Braşovul refuză Supercupa României

Vicecampioana României la handbal feminin, Rulmentul Braşov, a anunţat, prin vocea tehnicianului Mariana Târcă, faptul că refuză să participe la Supercupa României, trofeu care va fi decernat, pentru prima dată, la începutul acestui sezon, pe 8 august. Pentru cupă şi pentru cei 10.000 de euro puşi la bătaie de federaţie ar fi trebuit să se lupte Oltchim Râmnicu Vâlcea, câştigătoarea ambelor trofee interne (Cupa României şi campionat) şi Rulmentul Braşov, vicecampioană.
„Sub nici o formă nu putem juca atunci. Pe lângă faptul că avem alt program de pregătire, fiind în plin cantonament, nici nu avem întreg lotul valid, Avădanii, Niculae, Damian şi Vintilă aflându-se în recuperare, în vreme ce Barcan s-a accidentat la mare. Cel mai bine ar fi ca acest meci să fie programat cu o săptămână înainte de startul campionatului, care va începe pe 1 septembrie“, a spus Târcă.
Chimistul Gheorghe Tadici a replicat în stilul caracteristic: „Vom juca. În Supercupa României ar fi normal să se întâlnească Oltchim, câştigătoarea campionatului, şi Oltchim, câştigătoarea Cupei României. Acum să vedem cum voi face echipele“.

Abonamente mai scumpe

CS Oltchim Râmnicu Vâlcea a pus în vânzare abonamentele pentru noul sezon competiţional. Participarea în Liga Campionilor şi un număr mai mare de meciuri internaţionale, dar şi cererea mare de bilete din sezonul trecut i-au determinat pe conducătorii chimişti să mărească preţul abonamentelor. Astfel, pentru sectoarele O1 şi O2 (124 de locuri), preţul este de 500 de lei anual, doritorii urmând să aibă acces şi în sectorul „VIP“ şi la „protocol“. Pentru sectoarele D şi E (152 de locuri), vâlcenii va trebui să scoată din buzunar 300 de lei, cele mai ieftine abonamente fiind la sectoarele A, B şi C (306 locuri) – 200 de lei anual. Pensionarii vor fi repartizaţi în sectoarele A şi C (120 de locuri) la preţul de 100 de lei anual.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Un regizor și doi activiști de mediu, bătuți de...

Un activist de mediu și doi jurnaliști care filmau...

ȘTIRI GdS