16.7 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăSportApţi pentru performanţă

Apţi pentru performanţă

Fotbaliştii de la FC Caracal au venit ieri în Craiova pentru a efectua vizita medicală la Policlinica pentru Sportivi. Lotul a fost însoţit de antrenorul secund George Biţă, iar fotbaliştii au suportat cu stoicism căldura până au intrat în cabinete pentru a fi examinaţi. Au fost prezenţi la controlul medical următorii jucători: Zdrîncă, D. Mihai, Iordan, Militaru, Năuiu, Pasăre, Gh. Georgescu, S. Popescu, Răducu, Rădulescu, Sandu, Sârbulescu, M. Şerban, Boroiban, Bertea, Ignat, A. Tudor, Stemat, Aria, Bobonete şi Martin. Trei jucători care au făcut parte din lot sezonul trecut, Filip, Schintee şi Bădoi, au plecat la alte echipe.
„Au participat toţi jucătorii la vizita medicală de la Craiova şi nu sunt probleme de sănătate. Toţi sunt sănătoşi tun şi dornici de muncă. Şi săptămâna trecută ei au efectuat unele analize la Spitalul din Caracal“, a precizat antrenorul secund al caracalenilor, George Biţă.
Echipa este în cantonament la Deveselu, „principalul“ Nae Ungureanu programând zilnic unu sau două antrenamente. FC Caracal a perfectat pentru această săptămână două partide amicale. Primul va avea loc mâine, la Mioveni, în nocturnă, cu Dacia, proaspăt promovată în Liga I, iar vineri dimineaţă, de la ora 10.00, caracalenii vor întâlni FC Balş (Liga a III), pe stadionul „Parc“. Fundaşul Alin Ignat, care a venit la FC Caracal de la Universitatea Craiova, nu consideră că a făcut un pas înapoi: „Nu mai are rost să mă gândesc la ce a fost la Universitatea. Normal că nu regret că am venit la Caracal. Important este să joc, iar la Craiova nu mi se oferea posibilitatea. Sper să facem treabă bună şi să obţinem cât mai multe victorii“. Pe lângă Ignat, în lotul formaţiei din Oraşul Minunilor se mai află trei jucători tineri care au evoluat la Universitatea Craiova, Stemat, Vârlan şi Augustin Tudor.
Conform antrenorului secund George Biţă, FC Caracal mai caută un fundaş stânga şi un mijlocaş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU