16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportÎnfrângeri pentru Craiova şi Rovinari

Înfrângeri pentru Craiova şi Rovinari

Echipele masculine de baschet CS Universitatea Craiova şi Energia Rovinari au debutat cu stângul la turneul final al Diviziei B, de promovare în primul eşalon. Craiovenii au fost depăşiţi cu 100 – 68 de CSS SCM Râmnicu Vâlcea, iar echipa din Rovinari a pierdut cu scorul de 67 – 56 în faţa gazdelor turneului, CSS Târgovişte. Rezultatele erau previzibile pentru că învingătoarele din meciurile de miercuri sunt favorite la promovare. Vorbind despre partida cu vâlcenii, Marius Toma, antrenorul CSU Craiova, s-a declarat mulţumit de evoluţia elevilor săi: „Băieţii au jucat foarte bine, nu ne-am făcut de râs. I-am folosit pe toţi cei patru juniori din lot, I. Corneanu, Dârmon, Petelează şi Sorescu, dar au lipsit Lăpădat şi Popescu, rămaşi la Craiova să-şi rezolve situaţia şcolară. Nu aveam prea mari speranţe la acest meci şi de aceea am făcut deplasarea la Târgovişte chiar miercuri dimineaţă, pentru a mai scuti nişte bani, pe care ar fi trebuit să îi dăm pentru încă o noapte de cazare“. Toma a făcut o comparaţie sugestivă între bugetul CSU Craiova şi cel al CSS SCM Râmnicu Vâlcea: „Numai jucătorul american Miller are salariul triplu faţă de bugetul clubului nostru“. Aseară, CS Universitatea a jucat cu Târgovişte, iar Energia Rovinari cu CSS SCM Râmnicu Vâlcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU