5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportConstructorii mai speră

Constructorii mai speră

Building va întâlni astăzi, de la ora 11.00, pe Auxerre Lugoj, echipă deja retrogradată în eşalonul trei. Pentru a mai putea spera la rămânerea în liga secundă, gruparea din Vânju Mare trebuie să câştige atât meciul de astăzi, cât şi pe cel din ultima etapă, când „constructorii“ se vor deplasa la Caracal. Cum mehedinţenii se află în luptă directă cu FC Bihor, va trebui ca echipa din Oradea să nu acumuleze mai mult de patru puncte din partidele cu Unirea Alba Iulia (acasă) şi Auxerre (deplasare). Bihorenii au cu două puncte mai mult decât oltenii, dar aceştia din urmă au avantajul meciurilor directe.
La Building vor reveni fundaşul Gheorghe, care şi-a ispăşit suspendarea pentru cele patru cartonaşe galbene acumulate, precum şi antrenorul-jucător Iulian Băbaş, care a lipsit de la ultima partidă, disputată la Alba Iulia. Explicaţia dată de preşedinta Mihaela Giucă a fost că antrenorul a avut „probleme personale“, însă s-a vehiculat posibila trecere a acestuia în tabăra Severnavului, lucru, de asemenea, infirmat de „doamna de fier“.
Partida de la Vânju Mare va fi arbitrată de o brigadă condusă de Claudiu Ştefănuţi, din Bistriţa, ajutat de Emil Cristea, din Arad, şi Gabriel Stroe, din Piteşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS