15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAlergie la transferuri

Alergie la transferuri

După antrenorul Eugen Neagoe, şi preşedintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a restricţionat accesul presei la informaţii şi implicit al celor 4.000 de abonaţi, plus al câtorva mii de suporteri care plătesc biletul la meciurile echipei gorjene. Condescu a transmis printr-un comunicat de presă că timp de o lună nu va mai oferi informaţii oficiale cu privire la transferurile echipei Pandurii.
Departamentul de imagine al clubului Pandurii, condus de Bogdan Tudor, nu a fost niciodată punctul forte al unei formaţii din prima ligă, conferinţele de presă fiind organizate după bunul-plac al oficialilor. Singura echipă din Liga I care este susţinută financiar de instituţii ale statului continuă să dea dovadă de lipsă de transparenţă. Înainte de a intra în silenzio stampa, Condescu a ţinut să lămurească „zvonurile“ din presă, însă nu a făcut decât să întărească tot ce s-a scris cu privire la transferuri. „Singurele certitudini sunt prelungirea împrumutului de la Dinamo pentru Ilie Iordache şi Mugurel Dedu, jucători care au evoluat pentru clubul nostru şi în campionatul trecut“, a spus Condescu, la punctul 1. Acesta anunţase însă încă din iarnă că obţinuse prelungirea împrumuturilor lui Iordache şi Dedu de la Dinamo cu 18 luni, o dată cu transferul lui Vranjkovic la „câinii roşii“. Rezultă astfel că, într-una din cele două situaţii, şeful „pandurilor“ nu a făcut decât să manipuleze presa. Condescu recunoaşte că „pentru ceilalţi jucători menţionaţi în articolele de presă au fost doar simple discuţii, neexistând nici un fel de finalizare a acestora, dar nimeni nu a pretins că jucătorii respectivi ar fi semnat vreun contract cu Pandurii.
Oltenii s-au arătat interesaţi de Scarlatache şi de Liviu Ganea, existând discuţii cu „câinii roşii“, aşa cum relatase şi presa şi cum recunoaşte şi Condescu la punctul patru din comunicat. Nu numai presa a intrat în vizorul lui Marin Condescu, ci şi impresarul lui Vrankovic, Zvonko Milojkovic, după ce acesta l-a atacat pe şeful „pandurilor“ prin intermediul mass-media. „În privinţa impresarului Zvonko Milojkovic, am decis să întrerupem colaborarea cu acesta, în urma declaraţiilor defăimătoare făcute la adresa clubului. Clubul Pandurii Târgu Jiu nu are nici un fel de datorie, nici financiară, şi nici morală faţă de acesta“, se arată în comunicat.
Mult zgomot pentru nimic, s-ar putea traduce „războiul“ lui Condescu cu presa, atâta timp cât clubul Pandurii nu a reuşit decât un transfer până în prezent, păstrând secretul atât la nivelul listei de jucători care vor părăsi echipa, cât şi al celor care vor veni.

Băcăuanul Isac, dorit la Pandurii

Stelian Isac, fotbalistul lui FC Bacău, este în atenţia grupării gorjene, moldoveanul de 25 de ani evoluând pe postul de fundaş stânga. Isac a fost dorit în iarnă şi de FC Braşov, echipă cu care a efectuat şi cantonamentul în Antalya, însă cele două cluburi nu s-au înţeles în privinţa sumei de transfer, în prezent jucătorul fiind liber de contract. Unul din posturile descoperite la Pandurii este cel de fundaş stânga, unde Dragomir a dus greul acestui sezon, sârbul Kutlacic nefiind capabil să-l suplinească. Neagoe a fost nevoit să-l folosească în mai multe rânduri pe Mândrean în banda stângă, astfel că interesul „pandurilor“ pentru un fundaş stânga este îndreptăţit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS