14.5 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVictorie importantă pentru constructori

Victorie importantă pentru constructori

Pe o ploaie torenţială, care a făcut ca terenul să fie impracticabil, Building s-a impus la limită în faţa unei formaţii care ar fi putut să plece cu toate punctele, însă nu a ştiut să profite de avantajul de la pauză, după autogolul căpitanului Gădăleanu, din minutul 23. După această înfrângere, echipa din Târgovişte a intrat şi ea în „hora retrogradării“, iar etapa viitoare întâlneşte pe teren propriu pe FC Bihor. La finele campionatului, una dintre cele trei echipe va retrograda.
Jocul de sâmbătă nu a fost spectaculos şi pentru că echipa gazdă, condusă fiind după 23 de minute, a făcut totul pentru a înscrie, trecând de cele mai multe ori peste faza de construcţie. Curios este  faptul că ambele goluri ale „constructorilor“ au fost reuşite de doi fundaşi, Gheorghe, în minutul 54 şi Ciucu (’72). Această victorie face ca echipa din Vânju Mare să păstreze în continuare şanse reale de a se menţine în eşalonul doi, iar dacă va scăpa de retrogradare, pentru prima oară în istorie, fotbalul mehedinţean va avea două echipe în Liga a II-a, având în vedere că Severnav este ca şi promovată.
În meciul cu FCM Târgovişte, Building a evoluat în formula: Doran – Ciucu, Gădăleanu, Gheorghe, Niţu – Poiană, Poenaru, Făget, Nilă, Drăcea – Seinu. Pentru olteni urmează deplasarea la Alba Iulia, pentru meciul cu echipa care a câştigat sâmbătă trei puncte la Caracal, acolo unde va evolua Building în ultima etapă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS