17.6 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportNicu Neagoe, contestat de echipe

Nicu Neagoe, contestat de echipe

Mai multe formaţii din campionatul judeţean doljean s-au decis să facă un memoriu la FRF împotriva preşedintelui AJF, Nicu Neagoe. Reprezentanţii acestora susţin că sunt nemulţumiţi de modul cum Neagoe conduce fotbalul din Dolj, acuzându-l că are partipriuri cu anumite echipe. „Nu este normal să fie pentru unii mumă, iar pentru alţii ciumă. Ca preşedinte trebuie să fie neutru şi să susţină la fel fiecare echipă. Vom depune un memoriu la FRF în care vom face cunoscut tot ce se întâmplă în campionatul judeţean de la noi“, a precizat unul dintre oficialii grupărilor în cauză. În replică, preşedintele AJF a precizat: „Nu văd motivul acestor contestaţii. Dacă până acum în etapa a 30-a nu au existat scandaluri legate de arbitraj sau de altă natură înseamnă că nu au fost probleme. Eu nu am ce să-mi reproşez. Dacă au ceva de arătat, să arate.“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII