7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPartidă decisivă pentru moldoveni

Partidă decisivă pentru moldoveni

Tehnicianul celor de la Ceahlăul Piatra Neamţ, Aurel Şunda, a afirmat ieri, într-o conferinţă de presă, că este conştient de importanţa celor trei puncte puse în joc în meciul de astăzi. „Meciul cu Craiova este o partidă decisivă pentru noi, deoarece, dacă nu vom scoate un rezultat bun, vom fi condamnaţi la retrogradare. Craiova este şi ea în criză, dar cei care vor ieşi din ea sperăm să fim noi. Traseele mingii până în faţa porţii sunt bune, dar acolo intervine valoarea jucătorilor. Eu zic că valoarea jucătorilor noştri este peste cea a Craiovei în acest moment. Bornescu este un portar foarte bun, cu care am lucrat şi eu la Alba Iulia, dar în atac au carenţe, deşi craiovenii au făcut transferuri mult mai costisitoare decât noi“, a spus Şunda, care nu va putea conta pe Radu Doicaru, Mădălin Murgan (accidentaţi) şi Cătălin Mulţescu (suspendat).

Măstăcăneanu vrea rocadă cu Ştiinţa

La rândul său, preşedintele Ceahlăului, Viorel Măstăcăneanu, a afirmat că speră ca, după meciul cu oltenii, formaţia sa să părăsească zona retrogradării, cedându-le adversarilor de astăzi poziţia a 15-a. Măstăcăneanu este convins de faptul că nemţenii vor sparge „gheaţa“ cu Universitatea, susţinând că alb-albaştri nu joacă nimic. „Ne păstrăm victoria pentru olteni. Vrem să-i băgăm în locul nostru, în clasament. Nu se poate să pierdem mereu, pe câte un sfert de ocazie a adversarilor noştri. Din ce am văzut, Craiova nu joacă nimic. Contra Urziceniului, cei de la Craiova n-au avut atât de multe situaţii clare de gol, aşa cum a fost cazul nostru în meciul de la Timişoara, când am avut oportunităţi mai multe decât în tot anul acesta. Suntem încrezători în obţinerea victoriei“, a spus Măstăcăneanu.  

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS