9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVictorie la limita pentru giallo-rossi

Victorie la limita pentru giallo-rossi

AS Roma lui Cristi Chivu a reusit sa invinga la limita, cu 2-1, pe Manchester United, intr-un meci jucat pe „Stadio Olimpico“, in prima mansa a sferturilor de finala ale Ligii Campionilor, englezii evoluând in inferioritate numerica timp de o ora. Rodrigo Taddei a deschis scorul in finalul primei parti, iar Wayne Rooney a egalat in partea secunda, inainte ca Mirko Vucinic sa inscrie golul victoriei italienilor.


Luciano Spalletti a inceput meciul cu o formatie in care Christian Wilhelmsson i-a tinut locul lui David Pizarro, suspendat, si in care si-a facut loc si Cristi Chivu, care a purtat o masca pe fata. Aparatorul român a fost primul care a trecut pe lânga deschiderea scorului, la o lovitura libera executata in minutul 5, când mingea a ocolit de putin poarta lui Van Der Sar, spectator la acea faza. Zece minute mai târziu si-a incercat si Totti norocul, tot din lovitura libera, dar mingea expediata de el a ajuns exact in bratele portarului olandez. Ambele lovituri libere fusesera obtinute de italieni in urma unor faulturi comise de Paul Scholes, care in minutul 26 a avut o intrare dura asupra lui Wilhelmsson si a fost avertizat cu „galben“.


Primul eveniment important al meciului s-a petrecut in minutul 36, când Scholes l-a faultat pe Totti la mijlocul terenului si a primit al doilea avertisment, lasându-si echipa in zece oameni. Sir Alex Ferguson nu a facut schimbari, dar i-a spus lui Rooney ca trebuie sa dea o mâna de ajutor mijlocasilor. Cu un minut inainte de pauza, Roma a deschis scorul. In urma unei lovituri de colt executata scurt de Totti, Mancini a centrat pâna la Taddei, care a reluat spre poarta cu piciorul stâng, mingea fiind deviata si de Wes Brown inainte sa poposeasca in plasa.


Roma a inceput mai bine si repriza secunda, dar, in ciuda faptului ca evolua in inferioritate numerica, Manchester a pus la rândul ei probleme, in special in urma actiunilor purtate in viteza de Cristiano Ronaldo. In urma unei astfel de faze, portughezul i-a pasat pe partea dreapta lui Ole Gunnar Solskjaer, iar centrarea acestuia l-a gasit in careu pe Ronney, care l-a pus pe picior gresit pe Daniele De Rossi cu o fenta din corp, a stopat mingea pe piept si l-a invins pe Doni. Golul englezilor a mai taiat din entuziasmul Romei, care totusi nu s-a dat batuta si a continuat sa incerce sa inscrie al doilea gol. Spalletti l-a introdus imediat pe teren pe atacantul muntenegrean Mirko Vucinic in locul mijlocasului Wilhelmsson. Aceasta mutare s-a dovedit foarte inspirata pentru ca, la scurt timp, in minutul 66, acesta a reusit sa inscrie pentru 2-1, dupa ce Van der Sar respinsese sutul lui Mancini.


Rezultatul obtinut de echipa lui Chivu nu este unul grozav, dar prestatia buna a italienilor de miercuri seara constituie un element suficient pentru Roma ca sa-si pastreze optimismul inaintea returului de pe „Old Trafford“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS