13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDina a refacut moralul

Dina a refacut moralul

Stiinta a invins cu 2-0 liderul esalonului secund din Cipru, intr-un meci in care Fane Stoica a creditat mai mult rezervele, iar Mihai Dina a reusit o dubla in ultimele zece minute ale jocului.


Dupa usturatoarea infrângere suferita in fata Tavriei Simferopol, juvetii au alungat „norii“ care se abatusera asupra Universitatii, invingând in cel de-al doilea meci amical din Cipru de o maniera categorica. Stiinta a trecut de Alki Larnaca, liderul la zi in esalonul secund din Cipru, scor 2-0, reusitele alb-albastrilor purtând semnatura lui Mihai Dina.


Incepând intr-o formula inedita, Banica – Girla, Ciuca, V. Gaman, Curteanu – Argintaru, Piko, Gargalie, Barboianu – Costea II, Patrascu, Universitatea a demarat greoi. Alexandru Costea a dat tonul ocaziilor, dar nu a putut profita de situatia favorabila, fiind contrat in careu, cazând in urma duelului cu un adversar. In cele din urma, Costea II (‘7) s-a ales cu un cartonas galben pentru simulare din partea „centralului“ Cristi Balaj. Alki a replicat opt minute mai târziu, când si-a trecut in cont o bara, singura ocazie a cipriotilor din prima repriza. Pâna la sfârsitul celor 45 de minute, alb-albastrii au pus poarta adversa in pericol de cinci ori, prin Alexandru Costea (’17, ’20), Ovidiu Patrascu (’33), Valerian Girla (’34) si Paul Curteanu (’45). Oltenii au dominat categoric ostilitatile din teren, insa nu s-au concentrat suficient in faza de finalizare, fapt pentru care la pauza scorul a ramas neschimbat.


Si-au rascumparat greselile dupa pauza


Scenariul nu s-a schimbat nici dupa pauza, Universitatea incepând asaltul la poarta cipriota prin Ciuca, autorul unui slalom frumos, finalizat cu un sut bun, dar insuficient de plasat pentru a deschide scorul (’55). Alki Larnaca a raspuns prompt la doar doua minute, dar Banica a scos excelent de sub bara, fiind aplaudat de Stefan Crisan.


In minutul 65, „Mourinho“ a introdus mai multe „piese grele“, noua formula aratând astfel: Neagoe – Dananae, D. Stoica, Mitchell, Rose – Pirvu, Saceanu, Dina, Velcovici – Wobay, Njock. Universitatea si-a schimbat radical atitudinea din teren in urma acestor modificari, reusind sa deschida scorul prin Dina (’80), care a reluat sec, dupa ce mingea trimisa de Njock lovise bara. Stiinta si-ar fi putut majora diferenta in minutul 85, dar Pirvu, scapat singur cu portarul, a fost neinspirat in momentul finalizarii. Dina a razbunat ratarea colegului sau in minutul 90, scuturând pentru a doua oara plasa portii celor de la Alki Larnaca.


Urmatoarea disputa amicala a Universitatii in Cipru va avea loc pe 3 februarie, alb-albastrii urmând sa intâlneasca pe Daejeon Citizen, grupare clasata pe locul trei in campionatul sud-corean.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS