13.1 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăSportJuventus, eliminata

Juventus, eliminata

Juventus Torino a fost eliminata, duminica seara, in turul al treilea al Cupei Italiei, fiind invinsa, in deplasare, cu scorul de 8-7, dupa executarea loviturilor de departajare, de alta echipa din liga a doua, Napoli. La sfârsitul celor 90 de minute regulamentare, scorul a fost 2-2, iar dupa prelungiri s-a inregistrat tot un rezultat de egalitate, 3-3. Fundasul torinezilor, Chiellini, a deschis scorul in minutul 27, iar Bucchi a egalat in minutul 39. Calaio a dus scorul la 2-1 pentru Napoli in minutul 54, iar cu zece minute inainte de final, Del Piero a trimis meciul in prelungiri. Acelasi jucator a adus Juventus in avantaj in minutul 105, dar un minut mai târziu Paolo Cannavaro a inscris pentru Napoli si scorul a devenit 3-3.


In prelungiri, Camoranesi de la Juventus si Grava de la Napoli au fost eliminati. La loviturile de departajare, de la Napoli au ratat Dalla Bona si Paolo Cannavaro, iar de la „Juve“ au gresit tinta Buffon, Marchionni si Balzaretti.


Conducerea torinezilor anuntase ca, in acest sezon, Cupa Italiei reprezinta un obiectiv pentru „bianconeri“, fiind singurul mijloc prin care echipa se putea califica la sfârsitul sezonului 2006/2007 in Cupa UEFA.


Iata si celelalte rezultate inregistrate in turul al treilea al Cupei Italiei: Arrezzo (D2) – Udinese 6-5, dupa 11 metri; Bologna (D2) – Sampdoria 2-3; Crotone (D2) – Reggina 0-1, dupa prelungiri; Messina – Lazio Roma 4-3, dupa prelungiri; Triestina (D2) – Atalanta 3-2, dupa prelungiri; Brescia – Cagliari 1-0, dupa prelungiri; Genoa (D2) – Modena 3-1, dupa prelungiri.


Echipele calificate vor intâlni in optimi, intr-o dubla mansa, pe 29 noiembrie si 5 decembrie, formatiile Inter Milano, Empoli, Palermo, Chievo Verona, AC Milan, Livorno, Parma si AS Roma, care au fost capi de serie.


Chivu va fi amendat


Fundasul român Cristian Chivu va fi amendat de conducerea clubului AS Roma pentru cartonasul primit in meciul disputat in Supercupa Italiei, cu Inter Milano (3-4 dupa prelungiri). Aparatorul a primit cartonas rosu in minutul 100 al partidei, dupa ce l-a aplaudat ironic pe arbitrul intâlnirii, care tocmai dictase o lovitura libera pentru Inter. La sfârsitul partidei, antrenorul Romei, Luciano Spaletti, era foarte furios din cauza infrângerii, dar si a comportamentului lui Chivu. Fundasul român a plecat duminica in România pentru a pregati cu nationala României partidele cu Bulgaria si Albania, din preliminariile Campionatului European din 2008. Luciano Spalleti nu a discutat deocamdata cu Chivu, dar este prevazuta o intâlnire intre cei doi la intoarcerea românului in Italia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS