12.9 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăSport„Am transpirat mult pentru optimi“

„Am transpirat mult pentru optimi“

Antrenorul „albastrilor“, Raymond Domenech, a trecut prin mari emotii inainte ca elevii sai sa ajunga in fazele eliminatorii ale Campionatului Mondial. Franta s-a ales in cele din urma cu locul secund in Grupa G, dar si cu o confruntare dificila cu Spania, pentru un loc in sferturi, adversar pe care Domenech spune ca l-a intuit inainte de debutul competitiei din Germania.

Franta a reusit, vineri seara, sa evite o noua eliminare rusinoasa de la Campionatul Mondial, lucru pe care nu-l izbutise in urma cu patru ani, si si-a câstigat dreptul de a juca in optimile de finala, in urma victoriei cu 2-0 inregistrata, la Köln, in fata reprezentativei statului Togo. Ajunsi cu cutitul la os inaintea celei de-a treia etape din Grupa G, „cocosii“ au recunoscut ca au avut emotii si ca nu s-au gândit nicidecum ca meciul cu modesta Togo este câstigat dinainte.
Selectionerul Raymond Domenech sustine ca a crezut tot timpul in calificarea elevilor sai, dar recunoaste ca Franta a muncit poate prea mult pentru a ajunge in aceasta faza a competitiei. „Ma gândeam inaintea competitiei ca va fi greu, dar speram totusi sa nu ajungem sa depindem de rezultatul ultimului meci din grupa sau de rezultatele celorlalte echipe. Am transpirat mult pentru a ajunge in optimi. Acum ne-am eliberat, am scapat de tensiunea care ne apasa. Cu Togo nu a fost usor, dar am avut tot timpul incredere in baieti si le-am spus inaintea meciului sa lupte pâna la capat, pentru ca victoria poate veni oricând, chiar si in minutul 90 sau 95. Sunt fericit pentru acest grup de jucatori, care poseda resurse imense“, a spus Domenech, un selectioner contestat in Franta.

Domenech l-a laudat pe Trezeguet

La partida de pe „Rhein-Energie Stadion“, Raymond Domenech l-a folosit pentru prima data ca titular, poate mai mult fortat de imprejurari, pe atacantul David Trezeguet, cu care selectionerul s-a aflat in conflict in ultimele saptamâni, dupa ce acesta a criticat stilul de joc imprimat de tehnician nationalei Frantei. La sfârsitul meciului cu Togo, antrenorul a gasit câteva cuvinte de lauda si pentru „Trezegool“, cu toate ca acesta nu a reusit sa inscrie nici un gol africanilor: „Eu nu judec un jucator daca a marcat un gol sau nu, am alte criterii de apreciere. Trezeguet nu a inscris, dar a muncit mult astazi (vineri – n.r.) in folosul echipei, fiind unul dintre elementele pozitive“.
Nici prestatia mijlocasului la inchidere Patrick Vieira nu a fost trecuta cu vederea de Domenech: „Am spus inaintea inceperii competitiei ca va fi unul dintre marii protagonisti ai Mondialului. Am observat la antrenamente ca este foarte motivat si constiincios si pâna la urma a confirmat ceea ce spusesem“. Vieira si-a facut cadou, in ziua in care a implinit 30 de ani, un gol, inscris in poarta celor din Togo, celalalt sarbatorit al zilei de 23 iunie, Zinedine Zidane, lipsind din cauza cumulului de cartonase galbene.

Silvestre a tremurat pâna in ultima clipa

Dupa victoria obtinuta cu 2-0 in meciul cu Togo, echivalenta cu calificarea in optimi, unul dintre cei mai fericiti componenti ai nationalei Frantei a fost Mikael Silvestre, folosit de Raymond Domenech in centrul defensivei, alaturi de Lilian Thuram. Acesta a declarat ca s-a temut tot timpul ca el si colegii sai nu vor reusi sa câstige, frica sa atingând apogeul la pauza, când scorul era inca 0/0. „In prima repriza a meciului am avut impresia ca nimic nu merge in favoarea noastra. La pauza, atât eu, cât si altii am incercat sa nu intram in panica, sa ne pastram calmul. Pentru mine ar fi fost un dezastru sa plecam acum acasa. Mi-a fost teama tot timpul sa nu se intâmple acest lucru si m-a urmarit acest gând pâna la fluierul final. De aici inainte, competitia se va schimba, pentru ca orice meci va fi pe viata si pe moarte“, a afirmat Silvestre, care a jucat pentru prima data la Campionatul Mondial din Germania, profitând de absenta colegului sau din linia defensiva Eric Abidal, suspendat pentru meciul cu Togo.

„Cu Spania va fi un meci de neuitat“

In optimile de finala ale Mondialului din Germania, Franta nu a reusit sa evite un adversar de calibru. Având in vedere ca s-au clasat pe locul al doilea in Grupa G, francezii vor fi nevoiti sa joace cu Spania, echipa care a obtinut maximum de puncte la turneul din Germania. Selectionerul „cocosilor“, Raymond Domenech, a declarat ziaristilor ca inaintea inceperii Mondialului a stiut ca adversara din optimi va fi echipa pregatita de Luis Aragones. „Va fi un meci de elita, unul dintre acele meciuri de neuitat. Aceasta partida din optimi am anticipat-o inainte sa venim in Germania. Eu ma gândeam insa ca vom câstiga grupa noastra, iar Spania va termina pe locul al doilea in grupa din care a facut parte, dar a fost pâna la urma invers. Exista o rivalitate istorica intre cele doua selectionate, iar eu am câteva conturi de incheiat cu Aragones“, a afirmat Domenech. Tehnicianul a avut in urma cu mai mult timp un conflict verbal cu selectionerul Spaniei, dupa ce acesta i-a luat apararea jucatorului sau, Jose Antonio Reyes, care i-a adus insulte rasiste atacantului francez Thierry Henry.
Mijlocasul Claude Makelele sustine ca stie multe din secretele adversarei din optimi si se bucura ca se va putea intâlni cu unii dintre fostii colegi de la Real Madrid. „Spania este un adversar pe care-l cunosc foarte bine. Vom avea in fata o echipa care stie sa tina foarte bine mingea, care face un marcaj riguros, iar la mijlocul terenului este redutabila. Pentru mine va fi ceva special, deoarece ma voi intâlni cu cei cu care am jucat la Real Madrid. Sper sa joace si Raul, pentru ca a demonstrat ca este un mare fotbalist“, a declarat Makelele, dupa ce a „bifat“ toate cele 90 de minute ale meciului Frantei cu Togo.
Partida dintre Franta si Spania se va disputa pe 27 iunie, la Hanovra, de la ora 22.00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS