10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024

Salih s-a ars

De cind s-a instaurat noua conducere alb-albastra, aproape tot regulamentul de ordine interioara s-a schimbat, in bine, dar si in rau, pentru ca orice „lege“ are o parte negativa si una pozitiva. In incercarea eliminarii oricarui conflict, oficialii Universitatii au impus fotbalistilor tacerea, singurele ocazii ale alb-albastrilor de a-si face cunoscute intentiile si doleantele fiind inaintea partidelor de campionat (conferinta), dar niciodata dupa, asta in cazul in care primesc acordul celor de „sus“. Si atunci totul este telegrafic. Cine nu respecta aceasta decizie poate trece pe la casierie cu citeva sute de euro sau de dolari, pe care ii „doneaza“ cu „zimbetul pe buze“.


Asa s-a intimplat si cu irakianul Salih Jaber, care a indraznit sa ofere un interviu unui post local de televiziune, unde a povestit citeva amanunte picante din viata sa, nicidecum nu a pus intr-o lumina proasta clubul Universitatea, si a incheiat jurind credinta culorilor alb-albastre muscind dintr-un praz. Acest lucru a deranjat conducerea Universitatii, drept urmare s-a ales cu un referat, in care golgheterul oltenilor trebuie sa achite cinci sute de euro. Verdictul final va fi luat in curind de Adrian Mititelu, insa este foarte greu de crezut ca Salih va beneficia de ingaduinta, pentru ca patronul Universitatii a spus, inca de la inceputul sezonului, ca „juvetii“ vor putea vorbi liber numai in momentul in care vor evolua in Divizia A.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII