10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

Ultima speranta

Preliminariile CM 2006, grupa 1


România – Cehia


• Stadion „Gheorghe Hagi“, Constanta, astazi, ora 21.00 (TVR 1).


• Formatii probabile:


România: Lobont – Contra, Tamas, Chivu, Rat – Fl. Petre, Codrea, D. Munteanu, G. Coman – Dica, Mutu. Antrenor: Victor Piturca.


Cehia: Cech – Grygera, Bolf, Hubschman, Ujfalusi – Sionko, Rosicky, Polak, Heinz – Koller, Baros. Antrenor: Karel Bruckner.


• Vor arbitra: T. Hauge – S. Holvik, O.H. Borgan (toti din Norvegia).


• Observatori: G. Kapl (Austria), P. Bergamo (Italia).


Generatia lui Mutu si Chivu isi joaca astazi ultima sansa de a mai spera la Mondialele de anul viitor. Dupa doua campanii de calificare ratate, visul de a ajunge la turneul final din Germania este, in prezent, realizabil doar pe hirtie, dar atita timp cit sansele de calificare mai exista tricolorii sint indreptatiti sa spere. Chiar daca vor avea in fata puternica reprezentativa a Cehiei, a patra putere fotbalistica a lumii in acest moment, românii sint optimisti si cred ca pot trece de Koller, Baros si compania. Problema este ca tricolorii au nevoie de o victorie la doua goluri diferenta pentru a intra in cartile calificarii de pe locul secund (fie direct, fie la baraj), lucru extrem de greu de reusit cind ai in fata o echipa precum Cehia, care a venit la Constanta cu gindul la cele trei puncte.


Dupa calculele selectionerului, singura sansa de a obtine rezultatul dorit este un joc ofensiv. „Trebuie sa jucam ambele faze foarte bine. Sint adeptul jocului ofensiv, mai ales in meciul cu Cehia. Trebuie insa sa-ti iei si masuri de precautie, intotdeauna sa fie trei jucatori in defensiva“, a spus Piturca. „Daca vom reusi sa cistigam, si ar fi bine la doua goluri diferenta, am intra iar in calculele calificarii. Va fi insa foarte dificil, dar nu avem nimic de pierdut, ne jucam sansa noastra. România poate invinge Cehia“, a mai afirmat Victor Piturca.


Optimismul antrenorului nationalei este impartasit si de tricolori, care, printre plimbarile pe plaja si antrenamente, s-au declarat increzatori in sansele lor. „Nu ne temem nici de Brazilia, darmite de Cehia“, a spus Mutu, cel in care Piturca isi pune toate sperantele. „Or fi ei pe locul patru in lume, dar nu sint de nebatut. La Praga ne-au invins cu 1-0 si nu-mi aduc aminte sa ne fi fost superiori“, a adaugat „Briliantul“. „Sintem gata pentru marea provocare. La ora meciului vom fi in conditie maxima, atit fizica, dar si psihica. Nu trebuie sa-i dezamagim pe suporteri. Vom da totul pentru o victorie care sa ne mentina in cursa pentru Mondiale. Aveti incredere in noi“, a anuntat si capitanul nationalei, Cristi Chivu.


Toate aceste declaratii arata ca tricolorii sint pregatiti pentru ultimul mare meci din aceste preliminarii. Ramine de vazut daca ele se vor concretiza si pe teren, elevii lui Bruckner precizind de la bun inceput ca nu au venit in excursie. Rezultatul final va demonstra adevarata valoare a nationalei României si va arata, in caz de esec, de unde trebuie inceputa reconstructia, pentru a nu privi la TV si Europenele din 2008.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS