22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSport„Extraterestrul“ l-a exterminat pe Roddick

„Extraterestrul“ l-a exterminat pe Roddick

Elvetianul Roger Federer a cistigat duminica, pentru a treia oara consecutiv, proba masculina de simplu de la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului. In finala, Federer, cap de serie numarul 1, l-a invins in trei seturi, cu scorul de 6-2, 7-6 (7/2), 6-4, pe americanul Andy Roddick, cap de serie numarul 2, meciul durind o ora si 41 de minute.


Federer, care are 23 de ani, a obtinut cinci victorii in turneele de Grand Slam, el cistigind, pe linga cele de la Wimbledon, si Openul Australiei si US Open in 2004.


Federer: „Sint mindru de mine“


Dupa victoria de la Wimbledon, Federer a spus ca a jucat unul din cele mai bune meciuri din viata sa in fata americanului Andy Roddick. „Am jucat un meci fantastic, unul din cele mai bune din viata mea, intr-un moment foarte important al carierei mele. Totul a mers perfect. Am jucat atit de bine incit nu i-am permis lui Andy sa-si faca jocul. Poate ca ar fi fost suficient sa joc putin mai rau pentru ca totul sa fie diferit. Probabil ca imi vor trebui zile, saptamini sau chiar ani sa realizez ceea ce mi s-a intimplat. Chiar si eu sint uimit. Oamenii care ma urmaresc de cind eram copil stiau ca aveam potential, dar cred ca nici unul dintre ei nu si-ar fi imaginat ca voi domina in asemenea fel. Sunt mindru de mine, mai ales ca Wimbledonul este turneul care conteaza cel mai mult pentru mine“, a spus Federer.


Invinsul lui Federer din finala, americanul Andy Roddick, a spus ca il respecta pe „Extraterestru“. „Voi continua sa muncesc. Nu ma voi apuca de plins. Roger Federer a jucat mai bine decit anul trecut. Uneori, trebuie pur si simplu sa spui «bravo». Il respect foarte mult. I-am spus: «Mi-ar placea sa te urasc, dar tu esti chiar simpatic». El a fost tot timpul foarte bun din punct de vedere fizic, insa acum a devenit si o forta mentala. Nu este niciodata usor sa pierzi la un Grand Slam, mai ales cind iti doresti foarte mult sa cistigi“, a spus Roddick.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS