12.9 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024

Scurte stiri

360 de hectare de culturi inundate in Dolj


Ploile din ultimele zile au dus la revarsarea apelor Jiului in mai multe localitati riverane, in judetul Dolj fiind inundate partial peste 360 de hectare de terenuri agricole. In comuna Bralostita au fost afectate zece hectare de culturi de griu si ogor pregatit pentru lucrari de primavara, iar la Scaesti, 140 de hectare de griu si orz si alte 60 de hectare de araturi. Alta comuna afectata de inundatii a fost Cotofenii din Dos, unde apele s-au revarsat peste 50 de hectare cu griu si 100 de hectare de araturi. In prezent, apele s-au retras de pe 80% din suprafete, Sistemul de Gospodarire a Apelor Dolj monitorizind permanent situatia.


Nedelescu si-a montat in parculetul de linga bloc aspersoare cu… telecomanda!


Primaria Craiova va pune in curind in functiune, pentru udarea spatiilor verzi din zona centrala, aspersoare cu… telecomanda! Ideea apartine viceprimarului Gheorghe Nedelescu, cel care a beneficiat pentru parculetul de linga blocul in care sta, in spatele cinematografului Patria, de o oferta promotionala de la o firma de profil din Vilcea. „Nu ne-a costat nici un ban. Sistemul este experimental. Daca merge, il vom pune in functiune si in English Park, in fata primariei. Am estimat ca investitia ne costa in jur de 100 de milioane de lei“, a declarat Nedelescu. Desi a desemnat un responsabil cu telecomanda, Nedelescu a spus ca nu va fi nevoie de butonarea acesteia tot timpul, deoarece aspersoarele au senzori si pornesc singure atunci cind umiditatea din sol este scazuta.


Directorul Spitalului Judetean Gorj a demisionat


Directorul Spitalului Judetean Gorj, dr. Emil Sandu, si-a prezentat ieri demisia din functie. Acesta nu si-a motivat gestul, spunind ca este o optiune personala: „Mi-am dat demisia din motive personale. Nu s-au facut nici un fel de presiuni politice sau de alta natura pentru a-mi da demisia. Eu imi imparteam timpul de lucru intre activitatea de administratie si cea de medic chirurg si am decis sa ma dedic mai mult acestei activitati“. Emil Sandu ramine seful Sectiei de chirurgie din cadrul Spitalului Judetean Gorj. Pina la numirea unui nou director, Lucretia Pircalaboiu, actualul director adjunct, va prelua si atributiunile lui Emil Sandu. Partidul Democrat a propus-o pentru conducerea Spitalului Judetean Gorj pe doctorita Creola Enoiu, consilier judetean PD. Liderii PD au afirmat in numeroase rinduri ca intentioneaza sa puna oameni noi la toate institutiile, iar cei care nu-si vor da demisia vor fi controlati.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS