15.6 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăSportGata cu infringerile acasa!

Gata cu infringerile acasa!

Asa cum se anticipa, Rulmentul nu a fost o nuca tare pentru olteni, desi oaspetii aveau mare nevoie de puncte. FC Caracal a pregatit meciul cum trebuia, adica pentru victorie. Elevii lui Nae Ungureanu s-au confruntat insa simbata cu trei „adversari“: Rulmentul, vintul si terenul foarte tare. Meciul a fost la discretia gazdelor, care au dominat aproape toate cele 90 de minute. Din pacate pentru golaverajul oltenilor, unul negativ, acestia nu au reusit sa concretizeze decit o singura ocazie din cele opt clare de gol: George Mihaita a scapat singur cu portarul Rulmentului si l-a executat fara probleme, 1-0 (’32).


La reluare, tot caracalenii au dominat, dar Piturca (trei ocazii), G. Mihaita (doua), Orac si Petrescu au ratat, exasperindu-si antrenorii si putinii suporteri din tribunele stadionului „Parc“.


Jean Nitulescu, presedintele gruparii oltene, a spus dupa jocul de simbata: „Am dominat meciul de la un capat la altul. A fost insa un vint teribil, care a influentat desfasurarea partidei. Paradoxul este ca noi am jucat foarte bine cu vintul impotriva noastra! Si asta s-a petrecut in prima repriza, atunci cind am si marcat unicul gol al meciului. In partea a doua a intilnirii, s-a jucat cu multe mingi lungi cu mai putina posesie a balonului. Am ratat mult, din pozitii clare. De aceea, publicul i-a apostrofat pe unii jucatori ai lui FC Caracal. Asa este la fotbal: cind ratezi, publicul oltean nu te iarta. Un alt obstacol neprevazut a fost terenul, unul foarte tare, nepregatit cum trebuie pentru un meci de fotbal. Rulmentul? Abia de doua ori au ajuns la poarta noastra.“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS