20.1 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăSportJoaca de-a turneul

Joaca de-a turneul

Jucatorii de la Pandurii au venit la antrenamentul de ieri dimineata cu bagajele facute pentru plecarea in Antalya, insa conducatorii nu au dat nici un semn de viata. Antrenorii nu stiau la ora prinzului ce sa le comunice fotbalistilor, daca se pleaca in Turcia sau s-a anulat turneul. Sandoi a fost nevoit sa refaca programul si sa-i anunte sa se pregateasca pentru antrenamentul de dupa-amiaza, gazduit de sala LPS Tirgu Jiu.


Trei „panduri“ implicati intr-un accident auto


Trei dintre componentii gruparii gorjene nu au mai ajuns la sedinta tehnica de dimineata, deoarece masina cu care se intorceau de la Craiova a fost implicata intr-un accident de circulatie pe raza localitatii Bilteni. Lung, Vancea si Nicola se aflau in autoturismul condus de Ion Luca, apartinind unei societati craiovene, cu numarul de inmatriculare GJ-34-STG, care, intr-o curba deosebit de periculoasa, a derapat si a lovit o femeie ce se deplasa regulamentar pe marginea drumului. Femeia a fost transportata la Spitalul din Rovinari, iar soferul impreuna cu fotbalistii au ramas la postul de politie Bilteni pentru declaratii si pentru verificarea alcoolemiei conducatorului auto. Toti pasagerii masinii sint in afara oricarui pericol, la fel si victima.


Vintilescu se opereaza de menisc


Accidentat in ultimul meci disputat la Predeal, captianul echipei Pandurii, Sorin Vintilescu, a primit verdictul din partea medicilor. Acesta trebuie sa suporte o operatie de menisc si va sta departe de gazon aproximativ trei saptamini. Medicii spun ca acesta mai are o leziune si la ligamentele incrucisate, insa nu se pot pronunta daca este o intindere sau o ruptura decit in urma interventiei chirurgicale la menisc. Daca se va confirma ca are ligmentele rupte, golgheterul gruparii gorjene va pierde restul sezonului, urmind sa revina pe teren abia in toamna. Alti doi fotbalisti de la Pandurii au suferit acelasi tip de interventii, Nica lipsind in turul campionatului, iar Arcanu fiind inapt medical in retur.


In urma indisponibilitatii lui Vintilescu, antrenorul divizionarei B gorjene a ramas descoperit pe postul de atacant central si cauta alt fotbalist care sa-l suplineasca pe cel mai bun marcator al sau in turul campionatului. Acesta a inaintat o lista cu jucatorii pe care si-i doreste inca de la sfirsitul turului, insa nimic din ce a solicitat tehnicianul nu s-a materializat. Jovanovic (Unirea Urziceni), B. Popescu (Minerul Motru), Orac, Piturca, Stoica (toti FC Caracal) si Nedelea (Apulum Alba Iulia) sint fotbalistii ceruti de Sandoi, dar sefii nu au reusit sa-l convinga nici macar pe B. Popescu de la motreni. Un alt posibil inlocuitor al lui Vintilescu ar putea fi fostul atacant al Universitatii Craiova, Mircea Ilie, care este liber de contract, dar si Vasile Ghindaru de la FC Brasov.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS