22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportForte proaspete la Milan si Inter

Forte proaspete la Milan si Inter

In timp ce Juventus isi linge ranile dupa esecul surprinzator de pe teren propriu cu Sampdoria, care a redus la cinci puncte diferenta dintre torinezi si „diavolii“ lui Ancelotti in fruntea clasamentului, la Milano este mare entuziasm. Nu doar pentru ca ambele echipe ale orasului, AC Milan si Inter, au iesit invingatoare in etapa intermediara de miercuri, cu Messina, respectiv Atalanta, ci datorita vestilor care vin dinspre infirmeriile celor doua grupari. In tabara rossonerilor, calvarul prin care trece atacantul Pippo Inzaghi este aproape de sfirsit, iar „Balonul de Aur“ al echipei, Andrei Sevcenko, si-a accelerat perioada de recuperare, putind fi chiar convocat pentru partida de miine, cu Lazio, in timp ce Interul va putea conta din nou pe golgheterul sau, brazilianul Adriano, care s-a antrenat normal si este in carti pentru disputa de la Parma.


Lui Inzaghi i s-a aplicat un bandaj rigid la incheietura miinii drepte la care a fost operat saptamina trecuta, iar ieri s-a pregatit cu echipa, dar Ancelotti si staff-ul medical al milanezilor vor decide daca atacantul va putea fi folosit. Prezenta sa in confruntarea de miine seara nu este certa, tehnicienii dorind sa-l aduca pe jucator la forma maxima pentru confruntarea cu Manchester United, din optimile de finala ale Ligii Campionilor, programata pe 23 februarie, pe „Old Trafford“. In ceea ce-l priveste pe ucrainean, urmele ranii suferite duminica trecuta incep sa se „stearga“, insa medicii ii vor da „unda verde“ lui Sevcenko doar in cazul in care nu va mai exista nici un pericol pentru el.


„Avem mare nevoie de rezultate si de prestatii bune. Momentul greu prin care am trecut a fost depasit, iar esecul lui Juve a cazut foarte bine. Dar nu trebuie sa exultam pentru ca avem un meci greu duminica si trebuie sa fim pregatiti. Impotriva lui Lazio este nevoie de cel mai bun Milan pentru ca romanii se afla intr-o situatie delicata si vor veni pe «San Siro» sa obtina maximum“, a afirmat Tassotti, antrenorul secund al „diavolilor“.


Mancini a gasit formula magica


Si la Inter lucrurile merg din ce in ce mai bine. Desi se afla la 12 puncte de Juventus, trupa lui Mancini a ajuns pe podium, tehnicianul parind sa fi gasit formula magica de echipa. Nerazzurri, singurii neinvinsi in acest sezon (opt victorii si 14 remize), au si ei sperante la un trofeu, mai ales acum cind jocul a inceput sa prinda contur. In plus, revenirea lui Adriano Leite Ribeiro, golgheterul echipei, cu 14 reusite, le da si mai multa incredere interistilor. Atacantul brazilian se antreneaza cu echipa, si, chiar daca este posibila prezenta sa in disputa de pe „Ennio Tardini“ (pentru citeva zeci de minute), reintrarea sa este anuntata la meciul cu Roma de pe 12 februarie. Problema este doar ca nu se stie cine va sari din schema, nigerianul Martins avind pina acum evolutii foarte bune.


Inter este revelatia lunii ianurie in lume, in clasamentul intocmit de Federatia Internationala de Istorie si Statistica a Fotbalului nerazzurri aflindu-se pe primul loc avind in vedere punctele acumulate luna trecuta. Interistii au strins cele mai multe puncte dintre toate cluburile din lume, fiind neinvinsi in campionat si Cupa Italiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS