10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportLask Linz - Universitatea

Lask Linz – Universitatea

Primul joc de verificare al oltenilor in turneul din Austria va avea loc miine, de la ora 19.00 (ora Romaniei), in localitatea Burgkirchen, la 50 de kilometri distanta de Salzburg. Trupa lui Mircea Rednic va intilni pe Lask Linz, formatie care a incheiat sezonul trecut pe locul sapte in liga secunda austriaca. Lask Linz este o echipa de pluton, cu jucatori necunoscuti, singurul fotbalist cu o carte de vizita mai bogata fiind mijlocasul bulgar de 29 de ani Stoian Mladenov, care a mai evoluat in campionatul Statelor Unite, al Maltei si al Bulgariei, el venind in Austria de la Lokomotiv Sofia.

Din staff-ul tehnic al austriecilor face parte si un roman, Aurel Toderascu, masorul echipei.

Lask Linz este insa o formatie care a activat foarte mult timp in prima divizie, avind la activ trei titluri de campioana (1965, 1979 si 1994) si o Cupa (1965). De asemenea, echipa din Linz a participat, chiar daca fara succes, in multe editii ale Cupei UEFA, in care a jucat si impotriva unei echipe romanesti, Steaua, bucurestenii eliminindu-i din competitie.

Formatia austriaca este pregatita de Nobert Barisits. In ultimul amical inainte de a da piept cu Universitatea, Lask a invins cu 8-0 pe Union Rohr, echipa de amatori, prin golurile reusite de Schiener (2), Miloti (2), Kern, Jörgensen, Lederer si Ruckendorfer.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS