19.8 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăSportDinel construieste „piramide“

Dinel construieste „piramide“

Ideea lui Dinel Staicu de a forma o piramida in fotbalul craiovean este aproape concretizata. Dupa o discutie cu Paul Valuta, cel care detinea jumatate din actiunile divizionarei B FC Craiova, acesta i-a cedat partea sa lui Staicu, care a devenit astfel patron cu drepturi depline, el avind deja 50 la suta din actiuni, primite de la fratii Mihailescu, in urma unor datorii mai vechi.

Negocierile s-au purtat luni seara, la ele participind, pe linga cei doi actionari, si „vicele“ CA al Universitatii, Costel Mitrita. Partile s-au inteles, in cel mai scurt timp urmind sa se parafeze actele si sa se stabileasca terenul pe care va juca echipa, variantele fiind „Extensiv Parc“ si stadionul „Parc“ din Caracal.

Mitrita a mentionat ca actualul presedinte al lui FC Craiova, Jean Nitulescu, va ramine pe pozitii, echipa urmind sa aiba acelasi statut ca si pina acum. „La citi bani a platit Dinel, nu cred ca a luat-o pentru a o face «satelit»“, a incheiat Costel Mitrita, care a precizat ca Staicu asteapta o intilnire cu noul primar si cu consiliul local, pentru a definitiva si problema Universitatii Craiova.

Aceasta miscare a avut urmari imediate, doi dintre jucatorii divizionarei B, portarul Bornescu si mijlocasul Dina, trecind in tabara Universitatii. In privinta antrenorilor care vor pregati pe FC Craiova, acestia vor fi stabiliti in zilele urmatoare, cele mai mari sanse avindu-le, in noua structura, Silviu Lung si Gigi Ciurea.

Electro va deveni Universitatea II

Desi la un moment dat se gindea sa aduca CSM Resita in Banie si sa o transforme in „satelit“ al Universitatii, Dinel Staicu s-a razgindit, alegind o varianta mai ieftina, el orientindu-se spre divizionara C din Valea Rosie, la care detinea deja 80 la suta din actiuni. Electro va intra astfel in proprietatea lui Dinel, se va numi Universitatea II, echipa urmind sa aiba statut de „satelit“.

Noua formatie va fi in grija antrenorului Mircea Rednic si a presedintelui Pavel Badea, primul avind rol de coordonator pe probleme tehnice, celalalt urmind sa se ocupe de chestiunile administrative si organizatorice.

„La Electro, lotul de jucatori va fi remaniat, urmind sa aducem fotbalisti noi. Si antrenorii vor fi schimbati. In urmatoarele zile ne vom hotari asupra noilor tehnicieni“, a precizat Pavel Badea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS