21.2 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăSport„Para-para“ la Novaci

„Para-para“ la Novaci

Formatia rostita dintr-o suflare de fiecare copil sau microbist din Romania, „Craiova Maxima“, cea care uimeau Europa fotbalistica a anilor ’80, a revenit pe dreptunghiul verde. La Novaci, o mare parte dintre fostii jucatori ai Universitatii au raspuns prezent la initiativa liderului din acele vremuri, Ilie Balaci, si s-au reunit pentru a retrai vremurile de glorie fotbalistica.

Pe gazon, pasa fina a lui Balaci, simtul de golgheter a lui Camataru sau executiile spectaculoase si imprevizibile ale lui Cirtu nu au fost afectate de trecerea anilor, pentru ca acestea nu se uita, te nasti cu ele. Doar kilogramele in plus au fost singurii adversari ai celor prezenti pe teren, pentru un spectacol fotbalistic savurat, din pacate, de putini spectatori. Lung, Boldici, Stefanescu, Ungureanu, Geolgau si Ticleanu au fost singurii absenti de la reunirea generatiei de aur a Craiovei si a Olteniei, fiind retinuti de angajamentele pe care le au.

Camataru a marcat din foarfeca

Meciul a fost spectaculos, cu opt goluri, impartite frateste, la intelegerea partilor. Prima repriza s-a jucat pe bune, „blatul“ fiind pus la cale in partea secunda. Camataru si-a incununat prezenta pe teren cu un gol extraordinar cu care putini jucatori activi se pot mindri. Ca de obicei, servantul a fost Ilie Balaci, iar gheata de aur a Europei a marcat din foarfeca laterala, cu un sut la coltul lung, in vinclu.

Nici Cirtu, „cel fugit de la Galati“, cum l-a prezentat crainicul stadionului, nu s-a lasat mai prejos, punctind in modul sau caracteristic, cu un lob peste portar dupa ce l-a „culcat“ din fenta.

Pe margine, ca si in teren, buna dispozitie a fost la ea acasa, replicile fiind savuroase. Balaci a fost mustrat de pe margine de antrenor, cind a preferat spectacolul in dauna unui simplu gol: „De ce nu dai gol sa te dea la ziar sa auda lumea de tine“.

Balaci a jucat la ambele echipe

Cirtu sau Tilihoi nu au scapat nici ei nepedepsiti de exigenta managerului general, Nicu Ivan, ultimul primind indicatii pretioase: „Mai aproape pasu’ ca stii ca la distanta dai nasol“. La scorul de 4-3 pentru craioveni, arbitrul Ion Velea, zis si „Pelicanu“, a incercat sa se edifice daca meciul este aranjat, solicitind lamuriri de pe marginea terenului: „para-para, tata?“.

Tilihoi a incercat sa „rezolve“ jocul, insa de fiecare data s-a opus egalarii portarul Relu Stefanoiu, cel care ii luase locul intre buturi lui Cioroianu, cu citeva interventii spectaculoase la Balaci, acesta evoluind dupa pauza la formatia de pe Dunare. „Pai n-a jucat la noi prima repriza, era normal sa rateze“ a gasit Cirtu explicatia ocaziilor irosite de „Marele Blond“.

Pina la urma, Dorian Gugu a trimis echipele la cabine, marcind pentru un egal de salon, din pasa cu calciiul a aceluiasi unic fotbalist, Ilie Balaci.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS