KAISERSLAUTERN ESTE LA UN PAS DE FALIMENT / Clubul de fotbal FC Kaiserslautern, care traverseaza o acuta criza financiara, a anuntat ca isi vinde stadionul pentru a scapa de faliment. Intr-un comunicat dat publicitatii zilele trecute, fosta campioana a Germaniei a precizat ca arena „Fritz Walter“, cu o capacitate de 40.000 de locuri, va fi preluata de o companie special creata, ai carei actionari vor fi bancile creditoare si Primaria din Kaiserslautern. Clubul are o datorie de 30 de milioane de euro, luna trecuta fiind somat de fisc sa-si achite taxele restante in valoare de 12,9 milioane de euro. Presedintele lui Kaiserslautern, Rene Jaergi, a afirmat ca vinzarea stadionului nu este suficienta pentru evitarea falimentului, fiind obligatorie si salvarea de la retrogradare in acest sezon.
BALLACK ESTE NOUL EROU DE LA BAYER / Doua goluri ale internationalului Michael Ballack au ajutat, in week-end-ul trecut, pe lidera campionatului german, Bayer München, sa invinga cu 2-0 in deplasare la penultima clasata, Energie Cottbus. Urmaritoarea Borussia Dortmund a cistigat cu acelasi scor acasa, in fata formatiei Hansa Rostock. Cottbus era echipa cea mai in forma din Bundesliga dupa pauza de iarna, cu 13 puncte, din ultimele cinci meciuri, insa Bayern a controlat autoritar partida. Ballack a deschis scorul cu o lovitura de cap (’33) si a dublat avantajul cu un gol din voleu (’58).
DEL PIERO ISI REVINE / Atacantul formatiei Juventus, Alessandro Del Piero, a jucat in primul sau meci de la accidentarea la picior. Del Piero a intrat in teren pentru 35 de minute, in meciul de pregatire impotriva formatiei de tineret a clubului Juventus. „Recuperarea decurge bine“, a spus jucatorul. „Dar e mult prea devreme sa fac pronosticuri. As vrea sa joc in meciurile viitoare, la fel de mult pe cit regret ca am pierdut partida cu Manchester“, a mai spus Del Piero.
ROY KEANE ESTE FORTAT SA SE RETRAGA / Capitanul echipei Manchester United, Roy Keane, a recunoscut ca se teme ca ar putea fi fortat sa se retraga mai devreme decit planuise, din cauza accidentarilor. Jucatorul de 31 de ani s-a retras din competitiile internationale din cauza unei accidentari persistente la sold, care l-ar putea obliga sa-si agate ghetele in cui. „N-am idee cit timp mai am. Din cauza accidentarilor din ultimul timp, s-ar putea sa fie mai devreme decit cei trei ani de contract care mi-au ramas“, a spus Keane. „Am 31 de ani si lumea spune ca as putea juca pina aproape de 40 de ani, dar este o prostie. Ar fi foarte, foarte nerealist sa cred ca as mai putea juca la virsta aceea. Accidentarile isi spun cuvintul“, a mai spus Keane.
OPERATIA LUI BURGOS A AVUT SUCCES / Portarul echipei Atletico Madrid, German Burgos, a fost supus unei operatii reusite prin care i s-a extirpat o tumoare de la rinichi. Doctorii au spus ca tumoarea nu a apucat sa se intinda, drept pentru care nu va mai fi nevoie de alte interventii chirurgicale, iar fotbalistul se va putea intoarce pentru antrenamente in citeva luni. „Totul a fost perfect“, a spus presedintele clubului, Jesus Gil. „Burgos nu mai are nimic la rinichi. Doctorii au indepartat tumoarea care nu a apucat sa afecteze rinichiul. A avut destul de mult noroc, pentru ca a fost descoperita la timp“, a incheiat Gil.
PARMA A SEMNAT UN PRECONTRACT CU DI NATALE / Presa italiana a facut cunoscut faptul ca FC Parma a semnat un angajament precontractual cu Antonio Di Natale. Atacantul formatiei Empoli a avut o evolutie impresionanta in acest sezon, atragind atentia chiar si a cluburilor Juventus si Inter. In conditiile in care Adriano si Mutu ar putea parasi formatia parmegiana in vara, se pare ca aceasta grupare a semnat acest precontract cu Di Natale pentru a nu ramine descoperita.
AJAX IL RECOMPENSEAZA PE PIENAAR / Noul talent al formatiei Ajax Amsterdam, sud-africanul Steven Pienaar, a fost recompensat, de echipa la care activeaza si romanul Cristian Chivu, cu o imbunatatire a clauzelor contractuale. Acest lucru a intervenit ca urmare a excelentei sale prestatii din acest sezon, atit in campionatul intern, cit si in meciurile din Liga Campionilor. Mijlocasul de 20 de ani a impresionat mai ales in meciurile impotriva formatiei engleze Arsenal, motiv pentru care gruparea olandeza s-a grabit sa „indulceasca“ intelegerea cu Pienaar, inainte ca alte cluburi europene sa-i faca vreo propunere.
SALAS ESTE PE LISTA TRANSFERURILOR / Un transfer in Spania a lui Marcelo Salas este mult mai probabil acum, cind formatia Betis Sevilla s-a inscris in cursa, alaturi de Barcelona, pentru a obtine semnatura atacantului. Clubul Juventus, la care activeaza in prezent Salas, pare dispus sa renunte la serviciile fostei vedete de la River Plate, pentru doar opt milioane de euro, ca urmare a imposibilitatii fotbalistului de a-si mentine pozitia printre titulari. Se pare ca Juventus ar dori ca chilianul sa fie transferat la Betis, in schimbul internationalului Joaquin.

