11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDam bani la fotbal, dar pentru fotbalisti!

Dam bani la fotbal, dar pentru fotbalisti!

La declaratii, Universitatea sta binisor. A fost adus Costica Stefanescu – pe o functie nu prea bine definita – si ni s-a vorbit imediat despre mituri. Intr-adevar, Costica a fost un fotbalist colosal, capitan al „Craiovei Maxima“, dar liderul acelei echipe ramine, fara dubii, Ilie Balaci. Pe de alta parte, „Craiova Maxima“ a insemnat vreo 15-16 jucatori mari, iar pe Stefanescu nu l-am auzit inca solicitind sa-i fie adusi alaturi cit mai multi dintre fostii sai colegi celebri…

A venit, apoi, informatia conform careia in Banie vor ateriza brazilieni. Trei sau patru – numarul nu are prea mare importanta -, acestia si-ar fi facut ucenicia pe la Vasco da Gama, un club celebru din tara actualei campioane mondiale. Ne gindim totusi ca saptamina trecuta au aparut fix patru sirbi si cind i-am intrebat pe unde au jucat ne-au „bombardat“ cu aproape toate echipele celebre din Iugoslavia. Cind li s-a dat mingea insa, parca erau dusmani cu „dumneaei“… Asa ca, pe brazilieni, daca mai vin, ii asteptam sa-i vedem mai intii in iarba, ca fotbalul nu se joaca pe vorbe frumoase.

Balamuc mare a fost insa cu Ionut Lupescu. Fotbalist de calibru in vremurile sale bune, Ionut a aparut dintr-o data in calculele unor conducatori ai Universitatii. Din acel moment, ceva s-a rupt intre cei care se zbat sa-l invete fotbal pe Dinel Staicu, urmarind, de fapt, sa-si asigure functii cit mai babane pe la club. Din punctul nostru de vedere, Lupescu nu era neaparat solutia providentiala pentru a reconstrui Universitatea, dar n-am inteles de ce Bogdan, Tudor, Baldovin, Dobre sau Manta ar fi mai breji decit el (de caracter vorbim, ca la fotbal, fara suparare, Lupescu le poate fi oricind profesor!).

Oricum, la ora actuala, lotul echipei este destul de slab si el necesita musai intariri. Intr-adevar, inca nu stim cit de „brazilieni“ sint brazilienii promisi sau poate ca CSM Resita ne va furniza in aceasta saptamina doua-trei solutii fericite. Privita insa din alt unghi, politica actuala de primenire a lotului s-ar putea sa ne joace feste. Explicatia este simpla: fotbalul romanesc este condus – fie ca ne convine, fie ca nu – de Mitica Dragomir, Mircea Sandu, o mina de presedinti foarte influenti dar si de – sau in primul rind! – fratii Becali. Ei bine, Universitatea a cam ales sa lucreze cu impresarul Marcel Popescu – omul este oltean de-ai nostri si poate are intentii dintre cele mai bune, nimic de zis – si se stie ca in asemenea conditii Giovanni Becali te trece pe lista neagra. Si, cum lot nu prea avem si nici nu sint semne ca il vom imbunatati prea mult, ar fi culmea ca Dinel Staicu sa creada ca va putea naviga impotriva ISM-ului…

Doua cuvinte si despre intentia admnistratiei locale sa se implice cu bani publici in sustinerea Universitatii. Clubul este, suta la suta, in proprietatea lui Dinel Staicu, actualului patron neconvenindu-i sa detina un pachet de 33 la suta – situatie in care consiliul local si cel judetean ar fi avut tot 33 la suta – cum se discutase la un moment dat. Acum, presupunem ca primaria si consiliul judetan vor cere si procente pentru banii pe care intentioneaza sa-i investeasca, dar problema este cine va calcula corect respectivele procente. Pentru ca Dinel Staicu declara, sigur pe sine, ca echipa va inghiti in acest sezon trei milioane de dolari! Noi credem ca exagereaza, dar, acceptind ca omului asa i-au iesit calculele, zicem ca este foarte posibil ca alb-albastrii sa coste un milion si jumatate sau poate chiar patru… Ca fotbalul nu este ca o vacanta pe care o achiti inainte si stii ca ai cazarea si mincarea asigurate.

Oricum, despre Universitatea vom mai auzi destule in zilele urmatoare. Ideal ar fi insa sa-l vedem pe actualul patron ca se inconjoara dintr-o data de fostii mari jucatori ai acestei echipe si sa-i plateasca. Altfel, s-a putea sa-i intrebam pe dragii nostri consilieri de ce arunca banii orasului pe oameni care nu au nici o legatura cu fotbalul si cu Universitatea. Pai, ce, spitalul plateste ciobani in loc de doctori?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS