– Gresesc daca afirm ca inainte de ’90 rezultatele internationale ale atletilor de la CSM erau superioare celor de dupa evenimentele din ’89?
– Este o observatie corecta, cu precizarea ca nu este un fenomen specific numai atletismului craiovean, ci este o realitate generala in sportul din Romania. A aparut un declin. Principalul motiv este cel financiar. In unele tari din Europa de Est, unde evenimentele socio-politice s-au derulat in alt mod dupa ’90, a fost foarte rapid declinul sportului. In Romania, acest declin a fost foarte lent.
– Explicatia?
– Asta inseamna ca Romania nu prea a intrat in rindul lumii. Adica economia de piata din Romania dupa ’90 nu a mers pe drumul normal. In unele tari din Europa de Est (fosta Cehoslovacie, Polonia etc.), imediat dupa caderea zidului Berlinului, a cazut si sportul. Dar aceste tari au urmat o alta politica economica, iar acum, de un an-doi, au rezultate deosebite, inclusiv in sport. Facind un fel de comparatie, noi abia acum ne situam prin 1991!
– Chiar asa?
– Este opinia mea si am argumente. Romania este cu cel putin zece ani in urma. Abia acum „intram“ in 1991. Vorbesc, evident, in plan sportiv.
– Este un regres evident…
– Este un regres normal, deoarece sportul de performanta nu se poate realiza fara o sustinere materiala adecvata. Romanii sint un popor plin de talente, nu numai in sport. Talentul nostru nu o sa dispara niciodata.
– Care este situatia de la CSM?
– Rezultatele „vorbesc“ de-
spre situatia actuala, sectia de atletism a clubului fanion al Baniei fiind de ani „number one“ in clasamentul intern dupa numarul de medalii si puncte, devansind alte cluburi renumite (Dinamo, Steaua, Rapid, Farul Constanta, LPS Craiova etc.).
– In clasamentul international?
– Rezultatele la competitiile internationale oficiale sint mai slabute, ca sa zic asa. Si tot din cauza factorului economic.
– Fata de rezultatele de dinainte, opinez ca sint slabe, nu slabute. In ’84, de exemplu, trei atlete de la CSM au urcat pe podiumul Olimpiadei din SUA, iar la ultima olimpiada (Sydney) n-am avut nici macar un participant!
– Constatare corecta, dar sa nu generalizam, sa nu cadem in alta extrema. Concret, in clasamentele internationale, dupa numarul de puncte acumulate in ultimii ani, CSM Craiova (Sectia atletism) a fost totusi situat in frunte (locurile 4-5). Vorbind la general, CSM Craiova a avut in ultimii trei ani rezultate bune. Este adevarat ca nu se ridica la nivelul altor ani remarcabili, dar v-am explicat pina acum si de ce. Avem prezente la CM, avem in vitrina clubului medalii de argint la atletism (Virginia Balut), spada (Maceseanu si Iordachioiu). Adaugati medaliile obtinute la CE si CB – peste 30 – si aveti totusi o imagine buna a sportivilor clubului nostru. Am recunoscut-o, sint slabute fata de alti ani remarcabili, dar sa nu dramatizam si sa nu exageram. Ne aflam intr-adevar intr-un regres, sint doar citeva virfuri si din ce in ce mai putini juniori. Obiectivele au fost insa indeplinite.
– Perspectivele?
– Talente avem, antrenori de asemenea – chiar au evoluat – dar raspunsul se subintelege: cu austeritate financiara nu poti sa faci performanta.
– Este oportuna colaborarea CSM-ului cu alte sectii?
– Pentru sportivi, da. Bugetul de la doi saraci este mai „bogat“ decit de la un sarac! CSM-ul are stabilite in prezent contracte de colaborare cu LPS si Electroputere din Craiova si Dinamo Bucuresti.
– Sperati ca si anul 2002 sa-l incheiati tot pe primul loc in intrecerea atletica interna?
– Cred ca da. Si ar fi pentru al 17-lea an de cind ne situam pe primul loc in aceste clasamente interne.
– Regretati ca sinteti conducator si nu antrenor?
– O precizare: eu si antrenez, nu sint numai director adjunct la CSM Craiova. Este insa adevarat ca antrenez sportivi de performanta si nu am avut, deocamdata, nici un rezultat notabil. Imi doresc sa antrenez si in continuare. Mi-am petrecut toata viata pe stadion, nu in birou. Nici acum nu stau numai in birou, dar fac si munca de birou. Am considerat ca sint de ajutor aici, am venit sa-l ajut pe directorul Eugeniu Stefanescu, am venit sa-mi ajut colegii. Mi s-a spus – si eu am simtit asta – ca sint de mare folos tuturor. De aceea am ramas in continuare si director adjunct. Si-mi place ceea ce fac. Meseria de antrenor este frumoasa, dar fara bani! Oricum, sint un om sufletist si-mi place sa fac ceea ce am simtit. Nu alerg dupa bani. Nici cind am fost preparator fizic la FC Universitatea nu m-am dus pentru bani.
– A fost o provocare?
– Intr-un fel, da. Am acceptat din placere. Iubesc Universitatea! Am zis si atunci ca pot fi de folos. Si-mi place sa cred ca asa a fost, am si aici argumente.
– Simbata impliniti 39 de ani. Ce va doriti de ziua de nastere?
– Nimic special. Ce isi doreste fiecare. In primul rind, sanatate mie si familiei. Ziua mea este intr-adevar simbata, iar duminica a fiului meu, Sorinel.
„Sportul romanesc este in regres deoarece nu se face performanta fara bani“
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei