Presedintele Federatiei Turce de Fotbal, Haluk Ulusoy, a solicitat ca FIFA
sa-l schimbe pe arbitrul Coffi Codjia, din Benin, care urmeaza sa oficieze partida dintre selectionatele Turciei si statului Costa Rica, din grupa C a Cupei Mondiale. Solicitarea a fost facuta ca urmare a prestatiei pe care a avut-o arbitrul sud-coreean Kim Young-joo in partida dintre Brazilia si Turcia, scor 2-1, cind a acordat penalti la un fault comis in afara careului. „Kim Young-joo nu ar fi putut arbitra nici macar in divizia a doua a campionatului Turciei. Nu stiu ce se va intimpla cu aceasta Cupa Mondiala din cauza arbitrilor. Un arbitru din Benin va conduce meciul dintre Turcia si Costa Rica. Va intreb: stiti unde este Beninul? Are aceasta tara un campionat national?“, a spus Ulusoy.
Comisia de Disciplina a FIFA l-a amendat pe jucatorul brazilian Rivaldo cu 11.500 de franci elvetieni pentru ca a simulat o durere excesiva dupa ce fotbalistul turc Hakan Unsal l-a lovit cu mingea in picior, in timpul meciului cu Turcia, cistigat de reprezentativa Braziliei cu scorul de 2-1. Comisia forului fotbalistic international a vizionat, in cadrul unei sedinte care a avut o durata de cinci ore, inregistrarea video a fazei respective si a decis ca sa-l amendeze pe fotbalistul brazilian, care va putea insa sa joace in urmatoarele meciuri ale Braziliei din cadrul turneului final al Cupei Mondiale. In ultimele minute ale partidei disputate luni, Hakan Unsal a sutat intentionat in Rivaldo, care a cazut la pamint tinindu-se de fata, desi mingea l-a lovit in picior. In urma acestui incident, Hakan Unsal a primit cel de-al doilea cartonas galben si a fost eliminat de pe teren. Rivaldo a admis, dupa meci, ca a simulat durerea excesiva dupa ce a fost lovit cu mingea de fotbalistul turc. Fotbalistul brazilian a spus ca nu are nici un fel de regrete si ca este linistit in ceea ce priveste sanctiunea FIFA. „Simularea nu va disparea niciodata din fotbal si risca sa se produca in mod frecvent in timpul Cupei Mondiale. Nu stiu daca alt fotbalist ar fi primit aceeasi sanctiune daca s-ar fi aflat in situatia mea. FIFA a dorit probabil sa faca din cazul meu un exemplu. Trebuie sa respectam deciziile acestui for. Nu sint genul de jucator care sa fie suspendat sau amendat“, a mentionat Rivaldo.
Atacantul nigerian Nwankwo Kanu, care s-a accidentat in timpul partidei pierdute cu scorul de 0-1 in fata Argentinei, este incert pentru meciul cu Suedia, programat sa se dispute miine, la Kobe. „Coastele si glezna care au fost afectate in urma accidentarii sint in stare mai buna, dar nu stiu daca voi fi refacut la timp pentru meciul de vineri“, a spus Kanu, care a fost inlocuit cu Ikedia, din cauza acestei accidentari, in minutul 48 al partidei cu Argentina.
Doua sute de suporteri nigerieni au obtinut viza pentru Japonia si vor pleca sa sustina reprezentativa Nigeriei la Cupa Mondiala. „Am avut multe probleme cu obtinerea vizelor, dar, din fericire, doua sute dintre noi am reusit sa ne procuram vizele si vom pleca spre Japonia“, a spus Raufu Ladipo, un reprezentant al clubului suporterilor nigerieni. Ladipo a precizat ca suporterii au fost foarte tristi ca nu au putut fi alaturi de echipa Nigeriei la meciul cu Argentina, scor 0-1, adaugind ca este convins de faptul ca incurajarile sustinatorilor i-ar fi ajutat pe jucatori. Suporterii nigerieni ramin increzatori in sansele echipei lor de a se califica in optimile de finala ale Cupei Mondiale. „Nu ne-am pierdut speranta si vom fi in tribuna la meciul cu Suedia, pentru a ne purta favoritii spre victorie“, a adaugat Raufu Ladipo.
O adolescenta din Egipt a decedat dupa ce a cazut de la etajul trei al unui imobil in timp ce incerca sa monteze o antena de telelviziune pentru a putea urmari meciurile din cadrul Cupei Mondiale din Coreea de Sud si Japonia. Potrivit publicatiei Egyptian Gazette, Abeer Shaaban, in virsta de 15 ani, a decedat duminica dimineata. Ea dorea sa instaleze o antena, dar si-a pierdut echilibrul si a cazut.