„O Europa Unita, nu o Europa Uniforma!“

– Au demarat lucrarile Conventiei privind viitorul Europei. Care credeti ca este obiectivul esential? Formularea unei Constitutii Europene unice? Redefinirea raporturilor intre institutiile europene?

– Mai intii, pentru cititorii dvs., cred ca este important sa explicam ce inseamna cu exactitate aceasta Conventie. In istoria constructiei europene, a proiectului european demarat in 1957, este pentru prima oara cind exista un loc public si pluralist de dezbatere pe plan european. In aceeasi camera se vor regasi nu numai reprezentantii guvernelor (cei care, de obicei, se reuneau numai intre ei), ci si cei ai parlamentelor nationale, doi din fiecare tara, reprezentantii Parlamentului European si cei ai Comisiei Europene. Iar accesul in aceasta camera va fi liber, usile si ferestrele sale vor fi „deschise“, fiecare avind posibilitatea sa poata sti ce se va spune acolo si in afara, ma gindesc acum la societatea civila si la organizatiile nonguvernamentale. Vor mai exista si reprezentanti din partea regiunilor si ai societatii civile organizate. Deci, un spatiu pluralist de dezbateri. Care este scopul pe care-l urmarim? La 50 de ani dupa demararea proiectului european, sa vedem stadiul la care am ajuns, ce vrem sa realizam impreuna. De ce sintem impreuna in aceasta Uniune Europeana, in acest sistem politic organizat, care este o comunitate de natiuni foarte bine structurata pentru a actiona impreuna, dar care si respecta fiecare dintre statele membre? Care sint lucrurile pe care vrem sa le facem impreuna? Trebuie sa masuram drumul pe care l-am parcurs si sa ne imaginam viitoarele etape. In functie de raspunsul pe care-l vom da la aceasta intrebare, vom putea deduce de aici o serie de reforme institutionale si sper sa ajungem la formularea unei propuneri pentru textul unei constitutii. Si un ultim punct, care cred ca este important pentru cititorii dvs. din Romania – este foarte firesc ca, la nivelul acestei Conventii, tarile candidate la UE, printre care si Romania, tari aflate pe drumul aderarii la UE, sa prezinte in premiera, in mod egal cu toate celelalte, pozitiile lor in aceasta mare dezbatere europeana.

– S-a vorbit foarte mult despre existenta unei temeri profunde, cea de a putea asista, intr-un an sau doi, la aparitia unei Europe configurate ca „Statele Unite ale Europei“, o Europa uniforma si care va anihila identitatile nationale. Exista cu adevarat o asemenea primejdie, mai ales dupa ce Conventia va fi ajuns la o concluzie definitiva?

– Personal, eu nu cred acest lucru si, fundamental, trebuie sa va spun ca ramin un francez, un patriot, chiar daca dintotdeauna credinta mea politica a fost una europeana. Este o stare de spirit care trebuie sa-i caracterizeze de acum inainte permanent pe toti cetatenii din UE. Poti in acelasi timp sa fii si roman, dar si european… Lucram la o Europa Unita, nu este o Europa Uniforma. Chestiunea nu este de a desfiinta popoarele, de a anula identitatile nationale. Iata de ce institutiile europene sint atit de complicate: trebuie conciliate, conjugate aceste forte comune, aceasta suveranitate impartita si pentru anumite domenii trebuie aplicata suveranitatea europeana. Am creat moneda unica pentru a fi mai puternici impreuna, pentru a vorbi pe o singura voce in negocierile internationale. In acelasi timp, trebuie conjugate identitatile si sensibilitatile nationale pe care dorim sa le pastram. O Europa Unita, nu o Europa Uniforma! Ma cam feresc de comparatiile cu SUA: chiar daca putem spera ca, in cadrul Conventiei, sa existe o stare de spirit si o ambianta ca acelea care au caracterizat reuniunea de la Philadelphia, in momentul crearii Constitutiei americane, cred ca aici se incheie si posibila comparatie…Statele Unite reprezentau o natiune constituita de catre niste colonii care devenisera independente, care aveau aceeasi limba, erau o natiune divizata in mai multe state. Ceva asemanator cu fosta RFG: o natiune divizata in mai multe state, landurile. Noi nu ne aflam in aceasta situatie. Noi sintem natiuni istoric constituite, natiunea romana, cea franceza, cea germana…natiuni mai mari sau mai mici ca dimensiuni, dar care, toate, vor sa-si pastreze acest statut, care vor sa-si pastreze limba, identitatea, cultura si traditiile. Dar, in acelasi timp, doresc sa puna laolalta o anumita parte a suveranitatii lor nationale pentru a putea sa se puna mai mult in valoare in societatea mondiala din prezent. Iata de ce cred ca o comparatie cu SUA nu este corecta. Eu as vorbi mai degraba despre Natiunile Unite Europene decit despre Statele Unite ale Europei.

– Chiar si asa, chiar in aceasta formula de Natiuni Unite Europene, tot va trebui sa fie vorba despre o redefinire a ceea ce au fost pina acum ideea si conceptul de suveranitate nationala!

– Desigur, nu mai putem defini acum suveranitatea nationala in aceiasi termeni ca in urma cu 30 sau 40 de ani. Cred ca fiecare dintre tarile noastre trebuie sa se obisnuiasca sa traiasca intr-un timp prezent, in care suveranitatea nu se mai masoara – asa cum spunea Tony Blair in urma cu citeva zile in discursul tinut la Edinbourough – in capacitatea de a spune „NU“, de a ramine mereu „acasa“ inchizind frontierele. Cred ca se masoara, mai degraba, in capacitatea de a fi acolo unde se intimpla ceva, de a putea fi influent, de a-si putea impune vointa. Pentru un guvern, pentru un stat, suveranitatea nationala reprezinta capacitatea de a servi interesele unui popor. Si cum se apara azi cel mai bine interesele unui popor, capacitatea de influenta a tarii tale? Oare baricadindu-te acasa, fiecare pentru sine sau participind la o aventura si la un proiect comun? Problemele apar in domenii ca securitatea publica, securitatea ecologica, apararea intereselor noastre comerciale sau cele privind spatiul unic monetar. Raspunsurile la aceste probleme nu mai reprezinta sfidari nationale izolate, trebuie sa cautam impreuna raspunsurile. Cred ca apare acest nou concept al unei suveranitati impartite, al unei „suveranitati europene“, care nu o anuleaza pe cea nationala, ci i se adauga si mi se pare ca-i aduce si mai multa greutate si mai multa forta.

– Fiindca ati evocat imaginea unor „Natiuni Unite“, va aduceti bine aminte de discutiile ultimelor doua sau trei decenii in care Organizatia Natiunilor Unite a fost acuzata, rind pe rind sau simultan, de ineficienta, haos, dialog de surzi, de lipsa de putere reala de rezolvare a crizelor…Oare aceste „Natiuni Unite Europene“ vor fi in stare sa opereze cu o putere reala, pastrind in acelasi timp si caracterul de unicitate nationala de care ati amintit?

– De 50 de ani incoace, pina acum – o perioada de timp suficienta pentru a putea emite o judecata de valoare – am reusit! De 50 de ani incoace, fiecare dintre natiunile noastre – la inceput sase, apoi noua, apoi 12, azi 15, curind 25 sau 27 – a reusit sa concilieze respectul pentru identitatile nationale, pentru limbile, traditiile si culturile noastre cu aceasta forta comuna care s-a creat progresiv in domeniile unde raspunsurile bune la problemele noastre trebuie sa fie unele date in comun. De ce am reusit? Pentru ca modul in care functionam este complet original, cu siguranta nu asemenea ONU, in mod cert nu asemenea altor organizatii internationale comerciale sau de alta natura din America de Sud sau din Asia. Modelul nostru comunitar reprezinta cheia reusitei proiectului european. Ce este modelul comunitar? Trei mari institutii – Parlamentul European, creat direct in urma consultarii electorale pe plan european, Consiliul de Ministri, care are ca instanta suprema Consiliul sefilor de state sau de guverne care ofera impulsurile si orientarile politice, apoi Comisia Europeana, aflata in mijlocul acestui sistem si care are acest rol deosebit, original, de supraveghere, de emitere de propuneri si de executie. Aceasta misiune a Comisiei Europene explica de ce, de 50 de ani incoace, am ajuns ca, dincolo de simpla aditionare de interese nationale, sa gasim un drum pentru interesul general european si sa luam decizii in acest sens. Desigur, acum dimensiunile noastre se vor schimba – este o adevarata sfidare o data cu extinderea, cu aparitia in sistem a unor noi tari ca Romania alaturi de toate celelalte state candidate! De la 15 membri, vom trece la 27 sau 30 de membri! Iar cind in jurul mesei se afla 27 sau 30 de tari membre, diferenta fata de perioada cind eram doar 15 se va simti atunci cind va trebui sa lucram impreuna, cind va trebui sa luam impreuna decizii. In consecinta, va trebui sa schimbam sistemul actual, sa revizuim motorul… Iata subiectele care vor fi discutate in aceasta Conventie. Si iata de ce, asa cum spuneam la inceputul acestei discutii, este important ca, inainte de a vorbi despre motor si despre schimbarea mecanicii decizionale, trebuie sa ne intrebam de ce ne aflam acum pe acest drum, ce vrem sa facem impreuna, in ce directie ne indreptam si care sint urmatoarele etape pe acest drum.

– Pentru a ramine in cadrul intrebarii pe care dvs. insiva ati anuntat-o, nu credeti ca pe acest drum incep sa apara o serie de noi probleme? Una dintre acestea – si foarte grava – este saracia care domneste in multe dintre viitoarele state membre ale UE. In tarile din Europa Centrala si de Est exista regiuni intr-adevar foarte sarace, prin comparatie chiar cu ceea ce acum se considera ca „sarac“ la nivelul UE. Credeti ca aceasta ar putea sa se constituie ca un factor de respingere a extinderii la nivelul opiniei publice din UE? Aceasta, in ideea exprimata uneori ca „mai vin si saracii lor pe linga ai nostri?“

– Desigur ca exista o serie de temeri si de preocupari in UE in legatura cu sfidarile pe care le implica extinderea si intrarea in sistem a tarilor care vin din Europa Mediteraneeana, Baltica, Orientala si Centrala, tari care se afla intr-o situatie economica foarte dificila, cu niveluri de venit pe cap de locuitor cum il aveti in Romania, unul dintre cele mai joase din Europa. Dar, as spune, acestea sint motive in plus in favoarea extinderii deoarece, primind aceste tari in UE, raminem fideli primei promisiuni facute de acest proiect european, cea de a face din acest continent al nostru un punct de stabilitate, democratie si solidaritate. Ne-am mai confruntat cu asemenea probleme, poate intr-o proportie mai putin importanta, atunci cind am primit aderarea Greciei, Spaniei, Portugaliei si Irlandei, atunci cind am primit in interiorul unei Europe destul de bogate si prospere niste tari care inregistrau probleme foarte serioase de crestere economica. 20 de ani dupa aceea, aceste tari, prin propriile lor sacrificii, multumita efortului de solidaritate european, au recuperat foarte mult din intirzieri. Spre exemplu, emigratia portugheza care constituia o realitate la nivelul intregii Europe acum 20 – 25 de ani azi este un fenomen inchis deoarece tinerii portughezi si-au gasit un viitor la ei acasa. Exact asa cum le doresc tinerilor romani sa-si gaseasca un loc de munca si un viitor in Romania, in cadrul acestei mari Europe din care si tara dvs. va face parte. Nu vreau sa neg existenta problemelor, nevoia de solidaritate si de bani care deriva din procesul extinderii si am convingerea ca nu este vorba decit despre motivatii suplimentare, care sa ne determine sa reusim acest proces, in interesul tarilor actualmente membre UE. Vad cu mult mai multe probleme si inconveniente in a lasa aceste tari in exteriorul UE decit in a le integra in comunitatea europeana. Cred ca atunci cind este evocat costul extinderii – aceasta era intrebarea dvs. – raspunsul ar trebui sa fie dat evocind costul nonextinderii, cu toate problemele de instabilitate in Balcani, imigratie, de lipsa de securitate, probleme care sint legate de saracie. Toate acestea sint cu mult mai grave decit costurile aderarii tarilor respective la UE, gest pe care trebuie sa-l asumam alaturi de aceste tari prin solidaritatea europeana, caracteristica proiectului european inca de la inceputurile sale.

– Este evident ca, din punct de vedere economic, solidaritatea europeana pentru dezvoltare regionala constituie un motor eficace. Dar cum va functiona acest proces in cazul tarilor candidate de azi, viitoarele state membre? Va avea aceeasi forta? Ce se intimpla cu Romania, singura tara candidata care, pina la 1 ianuarie 2001, nu deschisese capitolul „politici regionale?“

– Capitolul 21 – „Politici regionale“ – de care sint responsabil va fi deschis cu Romania si ne va tine foarte ocupati citeva luni. Chiar inainte de aderarea efectiva a Romaniei la UE, fapt care se va produce peste citiva ani, vreau sa reamintesc ca, inca de azi, UE participa la o serie de proiecte si cu destul de multi bani (o suma care reprezinta aproape 2% din bogatia Romaniei) pentru proiecte care privesc viata de zi cu zi a oamenilor: probleme de constructia sau refacerea infrastructurilor rutiere, de transport feroviar, proiecte pentru constructia de statii de epurare a apei potabile… Si ceea ce imi doresc este sa stiu ca – inainte de momentul aderarii- acest ajutor este bine distribuit in fiecare dintre cele opt regiuni din Romania. Am incredere ca vom putea ajunge la o concluzie pozitiva cu autoritatile romane privind acest capitol 21 – „Politici regionale“

– Ce inseamna o „concluzie pozitiva“? Ce vreti ca Romania sa aduca, drept rezultate practice, pentru a avea posibilitatea inchiderii acestui capitol?

– Ma preocupa un singur lucru: va exista un transfer financiar important, cu mult mai important decit acum, mai important deci decit creditele simple de preaderare. Nu va pot spune cit anume, dar vor fi foarte multi bani destinati autoritatilor romane, regiunilor si municipalitatilor din tara dvs. pentru a le ajuta sa recupereze intirzierile inregistrate in dezvoltarea economica, pentru ca Romania sa poata sa urce in sectorul maririi nivelului de viata, salariilor, al standardului de viata national. Ce astept de la Romania? Sa fiu sigur ca acesti bani vor fi bine folositi, ca vor fi cheltuiti in mod efectiv pentru progresul tarii, pentru cresterea nivelului de viata, pentru formarea profesionala a cetatenilor romani. De acest lucru vreau sa fiu sigur, iar problema aceasta am ridicat-o in cazul absolut tuturor tarilor candidate – vreau sa fiu sigur de asta pentru ca aceasta este responsabilitatea mea directa: banii contribuabilului european sa fie folositi conform unor reguli precise, cu rigoare, la modul transparent si, in acelasi timp, pe proiecte concrete. In consecinta, trebuie sa existe organisme specializate de planificare, de gestiune, eficace, reale, atit in Bucuresti, cit si la nivelul tuturor regiunilor, respectind rigorile care se impun in folosirea banului public, al organizarii de licitatii si, la fel de important, trebuie sa mai existe si proiecte, precum si capacitatea de a le duce la bun sfirsit in termenele anuntate. Exista multe nevoi in Romania, va exista o importanta cantitate de bani europeni la dispozitie, dar trebuie ca aceste proiecte sa fie pregatite pentru a putea dispune de banii respectivi si pentru a le putea mai apoi pune in practica.