13.6 C
Craiova
duminică, 5 mai, 2024
Știri de ultima orăSportNadia Comaneci va reprezenta Romania la JO de iarna

Nadia Comaneci va reprezenta Romania la JO de iarna

Nadia Comaneci face parte din delegatia Romaniei pentru cea de-a 19-a editie a Jocurilor Olimpice de iarna, care se va desfasura in perioada 8-24 februarie, la Salt Lake City. „Este pentru prima data cind o sa particip la o editie a Jocurilor Olimpice de iarna. Eu ma voi ocupa de relatiile cu sponsorii majori ai Jocurilor Olimpice. Romania are o delegatie destul de mare si ma bucur foarte mult ca voi fi acolo“, a spus Nadia Comaneci.

Delegatia Romaniei, care a plecat ieri, la ora 6.50, cu o cursa Air France, spre Salt Lake City, este formata din 41 de membri, dintre care 22 de sportivi, sapte dintre acestia participind pentru prima data la o competitie de o asemenea anvergura. Sportivii romani vor concura la opt discipline: biatlon, schi fond, schi alpin, patinaj artistic, patinaj viteza, short track, bob si sanie. La festivitatea de deschidere a JO de iarna, drapelul Romaniei va fi purtat de biatlonista Eva Tofalvi.

Genericul sub care se vor desfasura in acest an Jocurile Olimpice de iarna este „Sa mentinem viu spiritul flacarii olimpice!“. Actuala editie beneficiaza de cel mai bogat si variat program din istoria Jocurilor Olimpice de iarna, incluzind 78 de evenimente sportive. Aproximativ 2.500 de sportivi din 85 de tari se vor intrece la 15 discipline sportive. In total, 165 de intreceri sint programate sa se desfasoare la Salt Lake City, in zece complexuri sportive. Vor fi decernate 477 de medalii. Jocurile Olimpice de iarna de la Salt Lake City vor fi transmise, prin reteaua televiziunii, in 160 de tari din intreaga lume, comentariile sportive urmind sa fie traduse in 50 de limbi. Salt Lake City, orasul care gazduieste in acest an Olimpiada, este capitala statului Utah, fiind situat in partea central-vestica a SUA, in apropierea masivului muntos Rocky.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS