16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMosule, ce tare esti!

Mosule, ce tare esti!

• Boxerul nostru l-a invins greu, la San Antonio, pe detinatorul Centurii cu diamante, argentinianul Raul Balbi • Doroftei a urcat in ring infasurat in steagul Romaniei • Este posibil ca revansa sa se dispute la Bucuresti

Leonard Doroftei a cucerit titlul mondial la profesionism, la categoria semiusoara (62 kg), versiunea WBA, dupa ce l-a invins la puncte pe detinatorul Centurii cu diamante, argentinianul Raul Balbi, intr-un meci care s-a disputat ieri-dimineata, la San Antonio (Texas). Doroftei, supranumit „Mosu’“, a devenit astfel primul boxer roman care a obtinut titlul mondial la profesionism in versiunea WBA.

Scor strins

Meciul dintre Leonard Doroftei si Raul Balbi, programat pe durata a 12 reprize, s-a desfasurat in sala „Joe&Harry Freeman Coliseum“ din San Antonio, in cadrul Galei „Boxing After Dark“, si a fost urmarit de 6.000 de spectatori. Doroftei a urcat pe ring infasurat in steagul Romaniei. La finalul meciului, doi dintre cei trei arbitri judecatori l-au vazut invingator pe Doroftei, in timp ce al treilea arbitru l-a declarat cistigator pe pugilistul argentinian. Deciziile celor trei arbitri americani au fost urmatoarele: 114-113 pentru Doroftei, 115-112 pentru Doroftei si 115-112 pentru Balbi. Cistigatorul unei reprize a obtinut zece puncte, iar invinsul a primit noua puncte.

Balbi s-a enervat

Pe durata intilnirii, Raul Balbi a acuzat de mai multe ori faptul ca romanul i-a aplicat lovituri sub centura. In repriza a zecea, argentinianul si-a aruncat proteza din gura, in semn de protest fata de o lovitura sub centura. Arbitrul de ring a intrerupt pentru citeva momente meciul si l-a avertizat pe Doroftei. Boxerul roman a dominat ultimele runde ale meciului, cistigind cel mai important titlu din istoria boxului profesionist romanesc. Cea mai periculoasa lovitura a romanului a fost croseul de stinga. Dupa incheierea galei, Doroftei a efectuat controlul antidoping.

„Am cistigat titlul pentru romani!“

Imediat dupa meci, Mosu’ a spus pentru Radio Romania Actualitati, care a transmis in direct intilnirea, ca a cucerit acest titlu pentru Romania: „Am reusit, am reusit sa cistig! A fost o lupta grea. M-am accidentat inca din primele runde la arcada stinga si apoi a trebuit sa recuperez pentru punctaj. Am luptat greu si am reusit pentru Romania. Pentru prima oara am sa aduc acasa o Centura adevarata. Va iubesc pe toti! Ne vedem cu bine acasa!“, a spus Doroftei, care va veni saptamina viitoare in Romania.

Doroftei a incasat 50.000 de dolari

Bursa obtinuta de Doroftei pentru acest meci a fost de aproximativ 50.000 de dolari, in timp ce adversarul sau a primit 180.000 de dolari. Ambii pugilisti urmeaza sa primeasca anumite procente din incasarile obtinute din drepturile de televizare ale intilnirii. In contractul incheiat pentru acest meci, exista o clauza conform careia, in cazul unei victorii, Doroftei este obligat sa-i acorde revansa pugilistului argentinian. Oficialii FRB intentioneaza sa organizeze meciul revansa in Romania.

Entuziasm in Romania

Presedintele FRB, Iosif Armas, a spus ca forul pe care il conduce il va premia pe Doroftei. „Performanta lui Leonard este extraordinara. A dat dovada ca este un mare om si un mare roman. Voi vorbi si cu el, si cu reprezentantii lui despre posibilitatea de a organiza in Romania meciul revansa cu Balbi. Impreuna cu MTS vom face tot posibilul pentru a realiza acest lucru“, a spus Armas.

La rindul sau, antrenorul coordonator al lotului national de box, Francisc Vastag, a spus: „Am trait alaturi de el acest meci. Desi nu am avut posibilitatea sa-l vad, am ascultat la radio, alaturi de majoritatea componentilor lotului national. A facut un meci foarte bun, iar realizarea lui este deosebita, pentru ca ne-a oferit tuturor o mare bucurie. Ceea ce a reusit Doroftei nu a mai facut nimeni in boxul romanesc. Performanta lui Leonard este remarcabila pentru intreg sportul romanesc.“

Vicepresedintele FRB, Rudel Obreja, a spus ca Doroftei merita sa fie declarat cel mai bun sportiv roman al anului 2002: „Am simtit tot timpul ca Leonard Doroftei va invinge. Este cea mai mare izbinda a boxului romanesc. Desi ne aflam abia in cea de-a sasea zi a noului an, cred ca Doroftei merita sa fie desemnat cel mai bun sportiv roman al anului 2002.“

Cariera campionului mondial

Leonard Doroftei s-a nascut la Ploiesti si a inceput sa practice boxul in 1984, la virsta de 14 ani, la clubul Prahova Ploiesti, sub indrumarea lui Titi Tudor. In 1986 a cucerit primul sau titlu national la juniori, performanta reeditata in 1987 si in 1988, cind a obtinut si medalia de bronz la CE de juniori de la Gdansk. Are in palmares cinci titluri nationale de seniori (1992, 1993, 1994, 1996 si 1997), doua medalii olimpice de bronz (la JO de la Barcelona, in 1992 si la JO de la Atlanta, in 1996), titlul european (la CE de la Vejle, in 1996) si medalia de aur la CM de la Berlin, in 1995. La amatori a obtinut 239 de victorii, suferind doar 15 infringeri. Din octombrie 1997, la virsta de 27 de ani, a trecut la profesionism. Palmaresul sau ca profesionist numara, inaintea meciului pentru titlul mondial, 19 victorii din tot atitea meciuri, dintre care sapte prin KO.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS