8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMorcovul, leguma cu puteri magice

Morcovul, leguma cu puteri magice

Morcovul este cunoscut pentru proprietăţile sale nutritive. Multitudinea de vitamine şi minerale conţinute de această legumă o încadrează printre cele mai utile pentru sănătatea omului.

Din cele mai vechi timpuri, morcovul, considerat a doua legumă din lume după cartof într-un clasament al consumului, a fost asociat cu puteri magice. Multă vreme s-a crezut că femeile care nu puteau să aibă copii se puteau vindeca prin consumul seminţelor de morcov.

Morcovul este considerat, în zilele noastre, o legumă gustoasă cu proprietăţi curative multiple. Are un nivel ridicat de vitamine şi minerale precum potasiu, calciu şi magneziu. Pe lângă vitamina C, leguma mai conţine şi vitamine din grupa B cu proprietăţi calmante şi regenerante. Morcovul este cunoscut pentru proprietăţile sale nutritive, dar şi pentru faptul că este un bun antianemic, curativ, diuretic şi remineralizant, spun medicii.

Morcovul, foarte bun pentru a trata diverse tipuri de cancer

Antioxidanţii conţinuţi de morcovi fac din această legumă una foarte bună pentru a trata diverse tipuri de cancer. Este ideal şi pentru a preveni boli cardiovasculare. Morcovul nu este un simplu precursor al Vitaminei A, ci are o mulţime de alte roluri organice. În primul rând, permite sinteza vitaminei A, care, împreună cu vitamina D, este cea care intervine în creşterea şi fixarea minerală.

„Beneficiile morcovului pentru sănătate sunt numeroase, în special datorită conţinutului bogat de carotenoide, dar şi a conţinutului de antioxidanţi. Iată care sunt câteva dintre proprietăţile morcovului: are un aport important de betacaroten, este un fluidifiant biliar, are o acţiune antianemică, este regenerant şi detoxifiant, are o acţiune reglatoare şi cicatrizantă asupra intestinului. Pentru toate aceste motive se recomandă să se consume morcovi şi suc de morcovi cât mai des cu putinţă“, explică dr. Cătălin Luca.

Organismul digeră mai uşor morcovul fiert

Prin fierbere, leguma îşi pierde duritatea, iar organismul o digeră mai uşor, absorbind o cantitate mult mai mare de betacaroten. Conform unui studiu britanic, în urma fierberii, 60% din betacaroten este asimilat, în timp ce în stare naturală doar 5%.
„Chiar şi gătit, morcovul îşi păstrează proprietăţile nutritive. Acesta este, de altfel, excepţia de la regulă care spune că, prin fierbere, legumele îşi pierd vitaminele. Chiar şi fiert, morcovul este o sursă importantă de vitaminele A şi B6, potasiu, magneziu şi acid folic“, spune Daniela Stan, medic de familie.

Ingredientul perfect pentru salate sau sucuri energice

Cu toţii adorăm salata de crudităţi, însă puţini ştim că aceasta este extrem de benefică pentru sănătatea omului. Morcovul, în combinaţie cu ţelina, este una dintre cele mai eficiente reţete pentru apetitul şi vigoarea bărbaţilor. Vitaminele ca vitamina A, complexul de vitamine B şi mineralele ca fier, potasiu, betacaroten, asparagina, calciu, magneziu, fac din morcov un ingredient perfect pentru salate sau sucuri energice.

Ajută la întărirea gingiilor

Oricine a ronţăit cu plăcere în copilărie morcovi. Mulţi dintre noi ronţăim şi la maturitate. Acest lucru este foarte benefic pentru gingii şi dinţi. Mestecat bine, morcovul curăţă şi dezinfectează, reglează pH-ul din gură şi ajută la întărirea gingiilor. Cei care doresc să aibă o respiraţie proaspătă şi cavitatea bucală cât mai lipsită de bacterii, ar trebui să ronţăie mereu morcovi cruzi.

Păstrează pielea sănătoasă şi strălucitoare

Morcovii sunt folosiţi în combinaţii pentru creme de faţă şi de mâini, dar şi pentru a reduce din vizibilitatea unor cicatrici în urma arsurilor sau eczemelor. De altfel, morcovul se pune direct pe rana proaspătă, acolo unde este cazul. Măştile pentru faţă, cu morcov crud, sunt recunoscute ca fiind printre cele mai răcoroase şi benefice. Un consum regulat de morcov ajută în păstrarea unei epiderme sănătoase şi strălucitoare. Consumul regulat nu trebuie să se confunde cu supradoza, căci este foarte posibil ca pielea să prindă o vagă culoare de portocaliu.

Reglează tranzitul intestinal

La nivel hepatic, morcovul acţionează asupra bilei în special, dar se pare că poate să regleze ansamblul activităţilor ficatului. Morcovul este şi cel mai bun prieten al intestinului. Este cel care reglează tranzitul intestinal, cel care are o acţiune de dezinfectare şi de cicatrizare a mucoasei.

Un duşman al durerii de oase

Ajută la eliminarea acidului uric din organism şi este recomandat împotriva reumatismului, gutei sau artritei.

Bun pentru vedere

La nivelul retinei, vitamia A se transformă în rodopsină, un pigment purpuriu care ajută la dezvoltarea vederii noaptea. Betacarotenul protejează şi împotriva cataractei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS