8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn IT-ist s-a dat drept medic la Predeal

Un IT-ist s-a dat drept medic la Predeal

Un programator IT care consultă pacienţi, le prescrie medicamente, fără să fi trecut nici măcar o oră pe la Facultatea de Medicină, a fost descoperit la Predeal de către o echipă Digi24.

Soția sa este oficial medic de familie în oraș, dar când nu vine ea la cabinet, soțul îmbracă halatul alb și îi tratează pe cei aflați în suferință. Acum, de pildă, femeia este în concediu medical.

Medic ginecolog cu diplomă falsă

Falsul medic se alătură galeriei din care mai fac parte celebrul Mateo Politi, dar și o femeie angajată la Spitalul Ilfov pe post de medic ginecolog, deși avea o diplomă falsă.

IT-istul din Predeal recunoaște cu nonșalanță că nu ar avea ce să caute în cabinet, dar asta nu l-a împiedicat să înșele sistemul.

Predeal, centrul orașului. Intrăm în cabinetul medicului de familie și, teoretic, la muncă ar trebui să fie o femeie. Aflăm că este în concediu medical, iar în locul său îl găsim pe soțul acesteia. Este programator IT, nu are nicio diplomă de medicină, dar se comportă ca și cum ar fi un doctor adevărat.

„Pot face bilet de trimitere, pot face rețetă, dar identică cu cea de luna trecută, pe câte luni doriți, pe una, pe 30 de zile, pe 60 de zile sau pe 90 de zile rețeta, dar fără să schimb tratamentul, medicația”, spune bărbatul când era filmat cu camera ascunsă.

Pacienţii ştiu că nu este medic

Pacienții cabinetului știu că primesc rețete și bilete de trimitere de la un om care nu are nicio pregătire medicală. Nu par, însă, deranjați de situație.

„Avem încredere, pentru că tratamentul nostru, al meu și al soțului, este același, pe care îl luăm, lună de lună. Nu știu unde lucrează, dar medic sigur nu este”, spune o pacientă.

Echipa Digi 24 a anunțat poliția despre cazul descoperit, iar oamenii legii au intrat în cabinetul așa zisului medic pentru a-i cere explicații.

Câte bilete de trimitere a dat bărbatul în nouă zile

Polițiștii au descoperit că bărbatul a dat, în ultimele nouă zile, peste două sute de bilete de trimitere, rețete compensate și prescripții medicale. În plus, ar fi consultat zeci de pacienți, în locul medicului.

„Din punctul nostru de vedere, la acest moment, nu este în regulă ceea ce constatăm, pentru că dumneavoastră nu aveți calitate de medic și atunci nu puteți să oferiți tratamente și rețete”

„(Este o practică normală?) Nu, nu mi se pare normală, dar… (De ce credeți că nu este normală?) Pentru că calitatea mea nu este de medic, de asta nu mi se pare normală, dar există o explicație: Trebuie un medic înlocuitor, pe care nu-l putem găsi”, spune Marius Hîrseanu, programator IT.

„DSP a județului Brașov va efectua un control, prin intermediul Serviciului Control de Sănătate Publică, în vederea sesizării aspectelor semnalate de către dumneavoastră”, spune Anca Bâtiu, purtător de cuvânt DSP Brașov.

Polițiștii au deschis un dosar penal, pentru exercitarea fără drept a unei profesii și fals în înscrisuri, sub semnătură privată.

Sănătatea și siguranța pacienților a fost pusă în pericol. O spun la unison Ministerul Sănătății, Colegiul Medicilor și Asociațiile pacienților. De altfel, la cabinetul medicului fals din Predeal au loc trei anchete: una a poliției, alta a inspectorilor de sănătate publică și încă una realizată de reprezentanții Colegiului Medicilor din Brașov.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS