10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMedicinaNumărul deceselor cauzate de țigările electronice, în creștere

Numărul deceselor cauzate de țigările electronice, în creștere

Numărul deceselor în urma unei misterioase afecţiuni pulmonare asociate cu utilizarea ţigărilor electronice (practică denumită “vaping”) a ajuns la 42 de victime în Statele Unite, a anunţat Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC).

Agenţia americană din domeniul sănătăţii, care a colectat date din 49 din cele 50 de state americane, a precizat că în prezent au fost identificate 2.172 de cazuri de îmbolnăviri pe teritoriul SUA. Numărul îmbolnăvirilor a crescut cu aproape 100 decât în urmă cu o săptămână.

Cele 42 de decese au fost confirmate în 24 de state, media de vârstă a pacienţilor decedaţi fiind de 52 de ani, relatează Agerpres.

Potrivit CDC, vârsta medie a celor afectaţi de această boală este de 24 de ani. 79% dintre persoanele care s-au îmbolnăvit au sub 35 de ani.

CDC a anunţat că a descoperit acetat de vitamina E în toate probele de fluide colectate din plămânii a 29 de pacienţi din 10 state americane.

„Este pentru prima dată când detectăm un produs chimic care reprezintă un motiv de îngrijorare din probele biologice de la pacienţii cu aceste leziuni pulmonare”, a anunţat CDC într-un comunicat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS