16.5 C
Craiova
duminică, 15 septembrie, 2019
Acasă Actualitate 3.500 de rinichi donați sunt aruncați, în fiecare an

3.500 de rinichi donați sunt aruncați, în fiecare an

-

Deși în prezent 93.000 de oameni din SUA se află pe lista de așteptare pentru transplant de rinichi, cel puțin 3.500 de rinichi donați sunt aruncați în fiecare an, potrivit unui studiu publicat luni în JAMA Internal Medicine, scrie CNN.

Lipsa de rinichi pentru operațiile de transplant reprezintă o problemă majoră în domeniul sănătății, una pe care Donald Trump a abordat-o în iulie, când a semnat un ordin executiv care promitea schimbarea serviciilor de transplant de rinichi din SUA. Peste 37 de milioane de americani suferă de boli cronice renale și aproximativ 5.000 mor în fiecare an, așteptând un donator. Insuficiența renală este a 9-a cea mai întâlnită cauză de deces din SUA.

Peste 17% din totalul rinichilor donați în SUA au fost aruncați

În cadrul noului studiu, cercetătorii au luat în calcul numărul donatorilor decedați, de la care au fost recoltate organe și oferite centrelor de transplant, în perioada 2004-2014. În această perioadă, 156.089 de rinichi au fost donați, 128.102 au fost utilizați pentru transplant și 27.987 au fost aruncați. Peste 17% din totalul rinichilor donați în SUA au fost aruncați, iar numărul a crescut din 2014. În comparație, în Franța doar aproximativ 9% din rinichii donați nu au fost folosiți, în aceeași perioadă.

Diferența vine din faptul că medicii din Franța sunt mai dispuși să folosească rinichii personelor mai în vârstă sau a celor care au suferit de diverse afecțiuni, precum hipertensiune. Există și alte motive pentru care medicii ar putea refuza un rinichi, mai ales dacă organul se află într-o condiție proastă. Însă problemele sunt legate și de reglementări și resurse. Un rinichi al unei persoane mai înainte în vârstă presupune, de exemplu, un timp de spitalizare mai mare pentru pacient, deci costuri mai mari.

Lipsa de rinichi pentru operațiile de transplant reprezintă o problemă majoră în domeniul sănătății

Pentru a rezolva această chestiune, organizația United Network for Organ Sharing (UNOS), care guvernează sistemul de transplant din SUA, a creat un index al profilelor donatorilor, care este utilizat din 2012. Scorul prezice șansa ca rinichii unui donator decedat să fie viabili.

Problema bolilor renale este una costisitoare pentru Statele Unite. Guvernul alocă, în prezent, peste 114 miliarde de dolari în fiecare an pentru aceasta, o cincime din fondul total Medicare.

Beatrice Spătaru
Beatrice Spătaru
Este ceea ce a ascultat, a văzut, a simţit şi a gândit, fascinată în aceeaşi măsură de culoare, sunet şi cuvânt. E fericită că are puterea să aprecieze frumosul oriunde s-ar ascunde acesta. Gazeta de Sud este pentru ea o echipă fantastică ce o impulsionează să vină cu idei frumoase şi creative.

Logitech MX, mouse-ul vertical de birou

Logitech MX Vertical este un model disponibil pe piaţă de ceva vreme, care atrage atenţia datorită formei sale „ciudate” la prima vedere, care promite să ajute utilizatorii care stau mult timp la birou.

Motorola One Zoom a fost lansat oficial

Motorola One Zoom se face remarcat prin designul său cu suprafeţe din metal şlefuit şi sistemul quad-camera performant. Noul model One Zoom pune accent pe calitate şi versatilitate la obţinerea de poze.