20.5 C
Craiova
miercuri, 30 aprilie, 2025
Știri de ultima orăSanatateSoluții pentru cele mai comune 3 probleme ale picioarelor

Soluții pentru cele mai comune 3 probleme ale picioarelor

Problemele de la nivelul picioarelor reprezintă o situație des întâlnită, mai ales din cauza efortului și presiunii la care sunt supuse zi de zi. Un om cu un nivel mediu de deplasare parcurge până la vârsta de 50 de ani o distanță estimată undeva la peste 120.000 km. Prin urmare, este inevitabil să nu apară probleme cauzate de trecerea timpului și nu numai, așa că astăzi discutăm despre cele mai uzuale probleme ale picioarelor.

Cum prevenim ciuperca piciorului?

Ciuperca piciorului este o infecție fungică a pielii, de obicei apărută între degetele de la picioare ce se poate răspândi și poate provoca o senzație de disconfort, mâncărime și chiar durere.
Cel mai adesea ne putem contamina cu această ciupercă în duș sau la piscină, practic în zonele în care oamenii se plimbă desculți, iar climatul este cald și umed. Prin urmare, este indicată purtarea de papuci inclusiv la piscină sau saună și să nu împărțim prosopul cu alte persoane.

Purtarea pantofilor care nu permit aerisirea piciorul poate provoca creșterea și răspândirea ciupercii, deci sunt de preferat pantofii din materiale respirabile și care sunt igienizați constant.
Tratamentele antifungice ce tratează ciuperca piciorului sunt disponibile în majoritatea farmaciilor sub formă de creme, geluri sau loțiuni ce se aplică pe zonele afectate. Deoarece există o multitudine de afecțiuni dermatologice ce pot apărea la nivelul piciorului, consultul unui medic dermatolog este înalt recomandat.

Adio, pantofi înguști!

Monturile (Hallux valgus) reprezintă o afecțiune a piciorului în care degetul mare se înclină spre celelalte degete, iar articulația acestuia iese în afară, formând o umflătură vizibilă și adesea dureroasă. Se consideră că monturile apar ca urmare a purtării pantofilor prea strâmți sau prea înguști, dar și istoricul familial reprezintă un factor de risc. O probabilitate crescută de a dezvolta monturi există în cazul pacienților diagnosticați cu artrita reumatoidă.

Măsurile de tratament conservatoare pot îmbunătăți simptomele monturilor. Purtarea pantofilor potriviti, fără tocuri înalte și ortezele speciale pot proteja montul de presiunea suplimentară ce duce la senzația dureroasă. Dacă durerea persistă, se poate apela la analgezice ușoare, la recomandarea medicului sau farmacistului.

Atenție la carne!

Guta este cauzată de acumularea acidului uric în sânge ce cristalizează și se depune în articulații, declanșând inflamații severe și durere intensă, mai ales la degetul mare de la picior.
Supranumită „boala regilor” din cauza legăturii cu alimentația bogată – guta este din ce în ce mai frecventă în societatea modernă. Printre cauzele principale se numără consumul excesiv de carne roșie, fructe de mare și băuturi alcoolice, în special berea. Aceste alimente sunt bogate în purine, substanțe care, odată metabolizate, cresc nivelul acidului uric în organism.

CCITEŞTE ŞI: Dr. Adelina Brînaru: „În farfuria copiilor de astăzi e sănătatea adulţilor de mâine”

Pe lângă regimul alimentar, obezitatea, bolile renale, factorii genetici și anumite medicamente (precum diureticele) pot reduce capacitatea organismului de a elimina acidul uric în mod eficient.
Guta poate fi agravată din mai multe motive, cum ar fi consumul anumitor alimente, și apare cel mai frecvent la bărbați între 40 și 50 de ani și la femeile aflate în postmenopauză. Medicul poate recomanda opțiuni de tratament pentru gută și îndruma spre obiceiuri de viață sănătoase pentru a gestiona simptomele.

Valentina Ghimpău
Sănătate de la Dr. Farmacist primar,
Vă mulțumesc că m-ați citit iar!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS