12.9 C
Craiova
luni, 14 octombrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCompartiment pentru pacienții cardiaci critici, la Spitalul Filantropia Craiova

Compartiment pentru pacienții cardiaci critici, la Spitalul Filantropia Craiova

Spitalul Clinic Municipal „Filantropia” din Craiova urmează să inaugureze, în această toamnă, un compartiment pentru pacienții cardiaci critici. Unitatea medicală așteaptă autorizarea de la Minister. După ce va primi undă verde, pacienții critici de la clinica de cardiologie a spitalului Filantropia vor putea beneficia de îngrijiri în regim de terapie intensivă.

ATI-ul cardiologiei, la Filantropia

Noua unitate de supraveghere și tratament avansat pentru pacienții cardiaci critici (USTACC) are o capacitate de șase paturi.

„Este un fel de terapie intensivă a cardiologiei”, explică Liviu Radu, directorul Spitalului Clinic Municipal Filantropia.

În Craiova, un astfel de compartiment mai există la Spitalul Clinic Județean de Urgență, însă deschiderea acestei unități la Filantropia ar urma să scadă presiunea pe capacitatea Județeanului, unde ajung pacienții gravi din toată Oltenia.

Investiția în USTACC a fost realizată cu fonduri europene

Primăriei Municipiului Craiova. Spitalul Filantropia beneficiază de o unitate nouă de supraveghere și tratament avansat al pacienților cardiaci critici, în urma unei investiții din fonduri europene, în valoare de 35.298.277,86 Ron.

Ce pacienți vor putea fi îngrijiți la noua USTACC

Printre patologiile cardiace care pot fi monitorizate și tratate la Spitalul Clinic Municipal Filantropia, compartimentul USTACC se numără: insuficiența cardiacă acută, tulburările de ritm și de conducere, sindroame coronariene acute care nu necesită revascularizare de urgență, angina pectorală instabilă, insuficiența cardiacă cronică decompensată, tromboembolismul pulmonar acut cu risc mic, crize hipertensive complicate, valvulopatii severe care au depăsit momentul operator, endocardite infecțioase complicate, cardiomiopatii acute, miocardite acute, pericardite acute, boli arteriale periferice nerevascularizate.

Statia centrală de monitorizare permanentă a funcțiilor vitale a nouluil USTACC se adresează pacienților instabili din punct de vedere cardiac și celor cu afecțiuni cardiovasculare în stadii avansate Această monitorizare presupune EKG continuu, măsurarea tensiunii arteriale, saturația in oxigen.

Monitorizare avansată și intensivă

USTACC oferă o monitorizare mult mai avansată și intensivă decât secțiile obișnuite de cardiologie dar și un tratament prompt prin posibilitatea administrării continue intravenoase a medicației folosind infuzomate de ultimă generație. Acestea sunt instrumente indispensabile pentru administrarea sigură, precisă și controlată a medicamentelor și fluidelor la pacienții critici. Totul este orientat către stabilizarea rapidă și prevenirea complicațiilor fatale, ceea ce duce la o îmbunătățire semnificativă a prognosticului pacienților cu afectiuni cardiace severe, spune echipa Filantropia.

Noua unitate va avea „un rol fundamental în salvarea de vieți”

Conducerea Filantropia transmite că noua USTACC este „o realizare importantă pentru îmbunătățirea serviciilor medicale oferite pacienților cu afectiuni cardiace severe. Cu o capacitate de 6 paturi, noua unitate este special concepută pentru a asigura servicii medicale complete, de înaltă calitate pentru diagnosticul, stabilizarea, tratamentul și supravegherea pacientului cu boli cardiovasculare severe, fiind dotat cu aparatură medicală de ultimă generație, inclusiv echipamente pentru monitorizarea continuă a funcțiilor vitale și asigurarea suportului vital avansat”.

USTACC-ul este dedicat pacienților care necesită supraveghere continuă și intervenții rapide, iar reprezentanții spitalului spun că noua facilitate va avea un rol fundamental în salvarea de vieți și în asigurarea unui parcurs terapeutic cât mai eficient „pentru toți pacienții cu patologie cardiacă pentru care fiecare minut este prețios și poate influența semnificafiv parcursul către o evoluție favorabilă”.

Când estimează conducerea spitalului că va fi dat în folosință noul spațiu

Managerul Spitalului Filantropia speră că noua unitate va putea primi cei dintâi pacienți în aproximativ o lună.

„Suntem în perioada de autorizare, am făcut dosarul pentru Ministerul Sănătății. Sperăm să nu dureze foarte mult. Mi-aș dori ca maxim luna viitoare să o putem folosi”, a declarat Liviu Radu pentru GdS.

CITEȘTE ȘI: Câţi bani vor primi elevii cu medii de 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS