21.6 C
Craiova
marți, 28 mai, 2024
Știri de ultima orăSanatate5 suplimente alimentare care, în exces, devin toxice 

5 suplimente alimentare care, în exces, devin toxice 

În unele cazuri, prea mult dintr-un supliment alimentar precum vitamina D, B6 sau A, fier sau calciu ne poate face mai mult rău decât bine. Depășirea cantităților sănătoase poate avea consecințe mult mai serioase decât o simplă indigestie.  

„Vrem cu siguranță ca oamenii să fie precauți cu vitaminele liposolubile, deoarece acestea se vor acumula în sistem, și sunt cele care pot provoca mai multă toxicitate în exces”, a declarat pentru AARP Dr. Wendolyn Gozansky, geriatru și director de calitate la Kaiser Permanente, citat de New York Post. 

Ce sunt vitaminele liposolubile

Există două categorii de vitamine: cele hidrosolubile și cele liposolubile. Vitaminele hidrosolubile, precum vitamina C și vitaminele B (cum ar fi folatul, biotina, tiamina, niacina și altele), nu sunt ușor de reținut în organism și pot fi eliminate prin urină, conform National Institutes of Health. Pe de altă parte, vitaminele liposolubile sunt mai ușor de stocat, ceea ce înseamnă că pot fi acumulate și pot provoca toxicitate. 

Persoanele sănătoase nu au nevoie de suplimente alimentare, însă din dorința de a fi sănătoși și de a ne menține în formă, suntem tentați să luăm vitamine chiar și atunci când nu e cazul. 

Aproape 60% din adulții de peste 20 de ani au declarat că au luat vitamine sau suplimente în ultimele 30 de zile, conform CDC. Utilizarea a fost mai mare în rândul femeilor (63%) decât al bărbaților (51%). 

Deși multivitaminele sunt în general benefice, iar un supliment ocazional probabil nu va dăuna prea mult, unele vitamine sau minerale luate în exces pot avea efecte negative asupra organismului. Mai precis: vitamina D, vitamina B6, vitamina A, fierul și calciul în exces pot provoca neplăceri.

Calciu 

Excesul de calciu poate fi dăunător, deși este esențial în cantități adecvate. Aproximativ 98% din calciu este stocat în oase și este crucial pentru sănătatea acestora și pentru alte funcții vitale, precum contracția vaselor de sânge și coagularea sângelui.  

Potrivit CDC, calciul este mineralul cel mai abundent din organism, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie consumat în exces.  Supradoza, de obicei din suplimente, poate provoca simptome precum dureri abdominale, greață și chiar pietre la rinichi și probleme cardiace. Doza zilnică recomandată este de 1.000 până la 1.200 mg, în funcție de vârstă și sex. Produsele lactate precum laptele și iaurtul pot contribui la atingerea acestui nivel. 

„Orice depășește 2.200 de miligrame pe zi, poate crea probleme cu stomacul sau ar putea predispune oamenii la pietre la rinichi”, a spus Dr. Wendolyn Gozansky. 

Fier 

Și excesul de fier poate fi dăunător. Chiar dacă un nivel scăzut din acest mineral poate duce la anemie, cei mai mulți oameni nu au această problemă. Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), aproximativ 1,62 miliarde de oameni la nivel global se confruntă cu deficiențe de fier, ceea ce reprezintă aproximativ 24,8% din populația mondială. 

Fierul se poate obține din alimente precum carne roșie, cereale îmbogățite, stridiile, lintea și spanacul. În unele cazuri, precum în timpul sarcinii, poate fi necesară suplimentarea cu fier.  

Consumul excesiv de fier poate provoca probleme grave, inclusiv afectarea unor organe importante, pe lângă greață, vărsături și diaree. CDC recomandă între 8 și 18 mg de fier pe zi, în funcție de vârstă și sex. 

„Prea mult fier poate provoca, de fapt, probleme cu ficatul și inima, deoarece se va depune în țesuturi”, a spus Gozansky.  

Vitamina A  

Poate că sunteți familiarizat cu forma cosmetică a vitaminei A, retinolul, dar această vitamină are roluri mult mai ample în organism decât combaterea ridurilor și a îmbătrânirii pielii. Vitamina A, o vitamină solubilă în grăsimi, poate provoca toxicitate hepatică când este consumată în exces. 

„Puteți avea unele simptome acute, cum ar fi greață, vărsături, vertij, vedere încețoșată”, a declarat pentru AARP Dr. Matthew Farrell, medic de medicină de familie la Ohio State University Wexner Medical Center. 

Alte semne pot include dureri de cap severe și dificultăți musculare sau de coordonare.

În cele mai extreme cazuri, o supradoză de vitamina A poate provoca comă sau chiar deces, deși majoritatea persoanelor se recuperează cu o intervenție adecvată. 

Vitamina D 

Vitamina D, cunoscută și sub denumirea de „vitamina soarelui”, este specială deoarece, pe lângă faptul că poate fi consumată din alimente, corpul nostru o produce și prin expunerea la soare.

Potrivit CDC, este unul dintre cele mai populare suplimente, mai ales că joacă un rol important în întărirea sistemului imunitar. Este esențial să asigurăm un aport adecvat de vitamina D pentru sănătatea oaselor, a funcției renale și a mușchilor, însă excesul poate cauza probleme grave. 

„Nu vrem ca oamenii să ia prea multă vitamina D, deoarece aceasta poate provoca de fapt și probleme cu niveluri ridicate de calciu în sânge”, a explicat Gozansky. 

Un studiu de caz din 2022, arată cum un britanic s-a luptat cu efectele unei supradoze de vitamina D, după ce a luat de 375 de ori mai mult decât doza zilnică recomandată, adică 150.000 UI. Acesta a prezentat simptome severe precum greață, vărsături, gură uscată, pierdere în greutate și diaree, ajungând chiar să aibă probleme renale.

În alt caz similar, un bărbat de 89 de ani a murit din cauza hipercalcemiei, rezultată din supradozajul de vitamina D. La vremea respectivă, medicul legist chiar a notat în raportul său: „După părerea mea, există riscul ca în viitor să se producă decese dacă nu se iau măsuri”, potrivit sursei citate. 

Doza zilnică recomandată pentru o persoană obișnuită este de 600 până la 800 UI, iar aceasta poate fi obținută prin expunerea la soare, între 5 și 30 de minute, sau prin consumul de pește gras, lactate și cereale îmbogățite cu vitamina D. 

Vitamina B6 

Vitamina B6 poate fi periculoasă în doze mari, chiar dacă este solubilă în apă. Administrarea a mai mult de 250 mg pe zi poate cauza leziuni nervoase și dureri, conform AARP. Consumul alimentelor precum năutul, ficatul, tonul și somonul poate asigura necesarul zilnic de 1,3 până la 1,7 mg, în funcție de vârstă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS