16.7 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPrimăvara „înfloresc alergiile”. Sfaturile pneumologului

Primăvara „înfloresc alergiile”. Sfaturile pneumologului

Lunile martie și aprilie, precum și august, în perioada ambroziei, sunt luni de vârf pentru alergii, iar în ultimii ani numărul persoanelor afectate de acestea este într-o continuă creștere. Simptome precum congestia nazală, tusea, strănuturile repetate, ochii înroșiți pot trăda expunerea la un alergen, iar atunci când aceste episoade devin recurente, este un semnal serios că trebuie să apelăm la un specialist, transmite medicul pneumolog Aurel Buzatu, de la Centrul Medical Speranța.

Vântul, prielnic pentru alergeni

„Cum le spun uneori pacienților, primăvara „înfloresc alergiile”. Este o realitate. Mulți pacienți se prezintă la cabinet îndeosebi după zile cu episoade accentuate de vânt, când aerul se umple de alergeni respiratorii”, precizează medicul pneumolog.

Pacienții se pot confrunta cu conjunctivită, rinită alergică, crize de astm.

„Dacă observăm că doi ani consecutiv apar astfel de probleme, cu ochii, cu nasul, cu plămânii sau cu pielea, ar fi momentul să ne prezentăm la medic pentru a efectua niște teste specifice. În această perioadă ne confruntăm polenul de mesteacăn, ulm, arțar, frasin, arin, au apărut și lanurile de rapiță, salcia. Aceștia sunt factorii declanșatori cei mai incriminați în această perioadă. Dacă este și o perioadă cu umiditate crescută, atunci apar și sporii de mucegai”, mai spune medicul de la Clinica Speranța.

Spirometria, de ajutor în astm

Pacienții cu astm sunt pacienți cu diverse alergii asociate, iar în cazul acestora, este de folos spirometria, o investigație simplă, care poate indica disfuncții la nivel respirator. „Pe partea de crize de astm, ne ajută spirometria. Dacă avem o hiperactivitate bronșică, ea ne poate indica dacă avem o disfuncție respiratorie obstructivă. Aici este nevoie de diferențiere între astm și BPOC”, explică pneumologul. La clinica Speranța, pot efectua spirometrii atât pacienții adulți, cât și copiii.

„La copii pot apărea reacții de tip alergic destul de importante chiar la vârste mici, începând cu doi ani”, adaugă medicul Aurel Buzatu.

Sfaturile medicului

Medicul recomandă pacienților cu alergii să evite ieșirile în aer liber când bate vântul, să nu aerisească dimineața sau în zilele cu vânt, când există cantități mari de alergen. „E mai indicat să folosească funcția de recirculare sau de filtrare a aerului dacă dețin un aparat de aer condiționat. Și să schimbe filtrele conform recomandărilor producătorilor”, menționează dr. Buzatu.

Prezentarea la medic este absolut necesară atunci când simptomele persistă. Specialistul atrage atenția că medicamentele pot avea efecte adverse, iar discuția cu un doctor este foarte importantă.

„Dacă pacientul nu este polialergic, poate fi luată în calcul desensibilizarea sublinguală sau intradermică. Pacientul practic primește o cantitate mică de alergen și reușește să treacă mai ușor peste perioadele dificile”, spune specialistul de la Speranța.

Cu ce se confruntă pacienții cu alergii

Pacienții cu alergii se pot confrunta cu congestie nazală, senzație de lipsă de aer, secreții nazale, strănuturi repetate, în salvă, senzație de mâncărime la nivelul nasului și gâtului, accese de tuse. De cele mai multe ori, tusea este seacă, dar poate fi și ușor umedă. Episoadele de tuse se accentuează dimineața devreme și noaptea.

Pacienții pot acuza și o stare de oboseală pentru că nu se mai odihnesc bine noaptea, iritabilitate, lipsă de concentrare.

Centrul Medical se află pe Strada Înfrățirii nr. 16-17 din Craiova. Programări se pot face la numărul 0771493887, iar mai multe informații se găsesc pe www.clinicasperanta.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS