9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateDiete si fitnessMagneziul întinereşte creierul

Magneziul întinereşte creierul

Magneziul contribuie la menţinerea sănătăţii creierul şi chiar „întinereşte” creierul. O nouă cercetare demonstrează beneficiile potenţiale ale unei diete bogate în magneziu şi rolul pe care acesta îl îndeplineşte în promovarea sănătăţii celebrale.

Alimentele bogate în magneziu scad riscul dezvoltării demenţei

Potrivit unui nou studiu, un consum ridicat de alimente bogate în magneziu este asociat cu o mai bună sănătate cerebrală. Cercetătorii australieni au asociat acest aport ridicat de magneziu cu o sănătate mai bună a creierului pe parcursul vieţii.
O echipă de la laboratorul de neuroimagistică a creierului din cadrul universităţii Naţionale din Australia (ANU) a descoperit că un consum ridicat de alimente bogate în magneziu, cum ar fi spanacul şi nucile, ar putea reduce riscul dezvoltării demenţei, transmite Agerpres.

6000 de persoane au fost studiate în cadrul studiului

Oamenii de ştiinţă au studiat peste 6000 de persoane sănătoase din punct de vedere cognitiv cu vârste cuprinse între 40 şi 73 de ani din Marea Britanie pe o perioadă de 16 luni.

Ei au ajuns la concluzia că, în cazul persoanelor care au consumat peste 550 mg de magneziu zilnic, vârsta creierului lor este, la 55 de ani, cu un an mai puțin în comparaţie cu cei care au avut un aport normal de magneziu de 350 mg zilnic.
Autoarea principală a cercetării, Khawlah Alateeq, a precizat că, potrivit studiului, efectele preventive ale unui aport alimentar mai ridicat de magneziu ar putea începe la persoanele cu vârsta în jur de 40 de ani sau mai devreme.
„Studiul nostru arată că o creştere de 41% în aportul de magneziu ar putea duce la o pierdere mai redusă a volumului cerebral asociată cu înaintarea în vârstă, ceea ce înseamnă o funcţie cognitivă mai bună şi un risc mai scăzut sau întârziat de debut al demenţei mai târziu în viaţă”, a spus ea într-un comunicat.

Dieta bogată în magneziu, mai importantă pentru femei

Femeile, în special cele aflate în postmenopauză, beneficiază mai mult, potrivit studiului, de efectele neuroprotectoare ale unei diete bogate în magneziu în comparaţie cu bărbaţii.
Acest raport ar putea duce la dezvoltarea intervenţiilor de sănătate publică în scopul îmbunătăţirii sănătăţii cerebrale şi a reducerii riscurilor apariţiei demenţei cu ajutorul dietei, a menționat Erin Walsh, coautoare a studiului.

„Întrucât nu există un tratament pentru demenţă, iar dezvoltarea tratamentelor farmacologice nu au avut succes în ultimii 30 de ani, s-a sugerat ca prevenţia să primească o atenţie mai mare”, au mai menționat autorii.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în prezent peste 55 de milioane de persoane suferă de demenţă la nivel global, cea mai răspândită formă fiind boala Alzheimer.

Experţii au avertizat că numărul cazurilor este estimat să se tripleze până la 150 de milioane înainte de 2050.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS