10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateUMF Craiova salută transferul spitalelor din subordinea Ministerului Transporturilor către universităţi

UMF Craiova salută transferul spitalelor din subordinea Ministerului Transporturilor către universităţi

Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova consideră drept „o mare oportunitate” decizia Ministerului Transporturilor și Infrastructurii de a face transferul celor 15 spitale din subordinea sa la universitățile de medicină și farmacie tradiționale și la autoritățile locale.

„Vedem în această decizie o mare oportunitate pentru dezvoltarea educației și cercetării în domeniul medical și, implicit, pentru îmbunătățirea serviciilor medicale oferite comunității regionale”, a transmis UMF într-un comunicat.
Instituţia crede că acest transfer ar veni cu beneficii precum servicii puternic specializate, abordarea modernă a unei mai mari diversități de patologii şi o legătură mult mai eficientă între emisfera educațională și cea practică a formării academice.

„Prin centrele sale de cercetare și diagnostic, precum Centrul de Cercetare în Gastroenterologie şi Hepatologie, Departamentul de Imagistică al UMF Craiova, Laboratorul de Genomică Umană, Centrul pentru Studii de Morfologie Microscopică şi Imunologie, prin infrastructura didactică și de cercetare ultramodernă, UMF din Craiova a devenit în ultimii ani, pe lângă un puternic pol educațional și furnizor de servicii medicale de înaltă performanță pentru populație, și o resursă extrem de importantă pentru cercetarea națională în domeniul medical. Alături de partenerii noștri din Alianța Universitară G6-UMF putem crea în acest moment o rețea națională de spitale universitare, din care sistemul de sănătate românesc are doar de câștigat” a declarat prof. univ. dr. Dan Ionuț Gheonea, rectorul UMF Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS