6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăSanatateVitamina C – panaceu?

Vitamina C – panaceu?

Vitamina C este cunoscută ca fiind o vitamină foarte potentă, căpătând câteodată valențe de panaceu. Beneficiile acesteia variază de la întărirea sistemului imunitar până la îmbunătățirea sănătății cardiovasculare și creșterea absorbției fierului.

Corpul uman nu poate produce vitamina C, ceea ce implică faptul că trebuie să o obținem prin alimentație. Dacă alimentația nu este suficientă, piața farmaceutică ne oferă soluția: preparatele cu vitamina C, disponibile sub diverse forme.

Beneficiile vitaminei C

Vitamina C este un antioxidant, ceea ce înseamnă că este una dintre multele substanțe naturale care pot ajuta la tratarea, încetinirea sau prevenirea unor probleme de sănătate. Modul prin care vitamina C face acest lucru este neutralizarea radicalilor liberi, molecule instabile care pot deteriora celulele și astfel pot provoca declanșarea aumitor afecțiuni. Neutralizarea radicalilor liberi ajută la întărirea sistemului imunitar, reducerea inflamației și mentinerea sănătății celulare.
Tot prin mecanismul de acțiune ce conduce la neutralizarea radicalilor liberi, vitamina C poate avea un rol important în sănătatea inimii. Boala coronariană poate fi cauzată de îngroșarea arterelor din cauza acumulării de plăci formate din colesterol, iar unul din motivele pentru care se întâmplă aceste lucru este stresul oxidativ, adică o cantitate prea ridicată de radicali liberi în organism.

Mai există și alte afecțiuni cardiace în care se pare că stresul oxidativ joacă un rol, dar cercetările nu au reușit până acum să găsească o legătură clară între acestea și administrarea de vitamina C. Totuși, rezultate promițătoare au fost furnizate de un studiu din 2020 care a arătat că suplimentele de vitamina C au ajutat la scăderea tensiunii arteriale la persoanele cu hipertensiune arterială, dar cercetări ulterioare sunt necesare.

Oponentul clasic al răcelilor

Deși popular vitamina C este folosită ca remediu pentru ameliorarea simptomelor răcelii, iar aceasta este una din cele mai cunoscute întrebuințări ale ei, poate că lucrurile nu stau chiar așa.
Cercetările nu au putu oferi dovezi clare despre rolul vitaminei C pentru tratarea sau prevenirea răcelilor sau infecțiilor respiratorii.
O cercetare care a rezumat concluziile multor alte studii a arătat că la majoritatea oamenilor vitamina C nu previne răceala obișnuită, dar poate reduce severitatea sau durata simptomelor acesteia.

Concluzie

Deși prezintă multiple beneficii pentru sănătate, suplimentele cu vitamina C nu sunt indicate tuturor, motiv pentru care este recomandată discuția cu medicul sau cu farmacistul înainte de începerea tratamentului. Pacienții aflați sub tratament contra cancerului pot urma terapii ce interacționează cu suplimentele cu vitamina C, iar pacienții ce suferă de afectare renală cronică pot să își agraveze boala deoarece în doze mari vitamina C poate crește formarea de oxalați de calciu (calculi).
Cercetările au confirmat unele beneficii generale pentru sănătate ale vitaminei C. Când vine vorba de utilizarea acesteia ca tratament sau măsură preventivă pentru anumite afecțiuni, multe dintre studii au fost neconcludente sau nu au găsit niciun beneficiu.

Valentina Ghimpău
Sănătate de la Farmacist specialist,
Vă mulțumesc că m-ați citit!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS