19.5 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăSanatateMenstruaţiile abundente, pe lista efectelor secundare ale vaccinurilor anti Covid

Menstruaţiile abundente, pe lista efectelor secundare ale vaccinurilor anti Covid

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a recomandat adăugarea menstruaţiilor abundente pe lista efectelor secundare ale vaccinurilor ARNm împotriva COVID-19.

Cazuri de menstruaţii abundente – sângerare caracterizată printr-un volum şi/sau o durată crescute, care afectează calitatea vieţii – au fost raportate în timpul studiilor clinice, în viaţa reală şi în literatura medicală, au precizat reprezentanţii EMA, citaţi de Reuters şi Agerpres.

„Posibilitate rezonabilă să existe o asociere cauzală”

Cazurile, care au fost, în ce mai mare parte, puţin grave şi temporare, au fost raportate după prima, a doua şi după dozele booster ale vaccinurilor de la Pfizer-BioNTech şi Moderna.
Autoritatea de reglementare a ajuns la concluzia că există „o posibilitate rezonabilă” ca menstruaţiile abundente să aibă o asociere cauzală cu aceste seruri.

EMA a mai precizat că nu există nicio dovadă care să sugereze că perturbările menstruale cu care se confruntă unele femei ar avea vreun impact asupra reproducerii şi fertilităţii.
Vaccinurile ARNm nu provoacă complicaţii ale sarcinii pentru mame sau făt şi sunt la fel de eficiente în reducerea riscului de spitalizare şi de deces în cazul gravidelor ca la restul populaţiei, potrivit unei analize realizate de Grupul operativ de urgenţă al EMA.

Per ansamblu, totalitatea datelor continuă să arate că beneficiile acestor vaccinuri prevalează cu mult asupra riscurilor, a reiterat agenţia europeană.

Tulburările menstruale pot avea mai multe cauze, printre care condiţii medicale preexistente, precum şi stres şi oboseală. Autorităţile sanitare au subliniat că astfel de cazuri au fost raportate şi după îmbolnăvirea de COVID-19.

Studii din Anglia şi Norvegia au relevat cazuri de metroragii după vaccinare

La începutul anului, dr. Victoria Male de la Imperial College din Londra a explicat că nu există riscuri ca vaccinurile să afecteze fertilitatea, însă Agenţia de Reglementare a Medicamentelor și Asistenţei Medicale din Marea Britanie a primit peste 37.000 de raportări privind apariţia metroragiilor sau a menstruaţiilor mai abundente ori întârzierea menstruaţiei după administrarea unui vaccin împotriva COVID-19.

Un studiu din Norvegia care a inclus peste 5.600 de participante, a arătat cât de mare este variabilitatea unui ciclu menstrual în mod natural. Aproape 40% dintre participantele la acest studiu au sesizat o modificare: cel mai frecvent au raportat o menstruaţie mai abundentă.

Un studiu efectuat în America indica posibilitatea unor menstruaţii mai lungi

La puțin timp după ce vaccinul anti-COVID a fost disponibil publicului larg, din ce în ce mai multe femei au raportat o dereglare a ciclului menstrual. Simptomele au variat, de la întârzieri, sângerare abudentă, dureroasă sau chiar revenirea menstruației la femeile care se aflau la menopauză.

Studiul, realizat de cercetători de la Oregon Health and Science University şi publicat în revista Obstetrics and Gynecology, a descoperit faptul că femeile vaccinate au avut ciclul menstrual mai lung, comparativ cu cele nevaccinate, conform New York Times. Mai mult de atât, menstruația femeilor vaccinate anti-COVID a întârziat cu aproximativ o zi.19. Ciclul menstrual și-ar fi revenit de la sine după 1-2 luni de la vaccinare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS